Premierul britanic Theresa May ar trebui să stabilească o dată pentru demisia sa săptămâna viitoare, când se va întâlni cu liderii unui grup influent de parlamentari conservatori pentru a analiza viitorul ei, a declarat sâmbătă şeful grupului, Graham Brady, relatează Reuters.
Brady, preşedintele grupului parlamentar ''1922 Committee'', care poate ''face sau desface'' lideri de partid, a declarat la Radio BBC că dna May a fost solicitată să ofere ''clarificări'' la reuniunea de miercuri, săptămâna viitoare, după ce ea nu a reuşit să obţină votul parlamentului asupra acordului ei privind Brexit-ul, lăsând guvernul într-o stare de incertitudine.
''Ar fi ceva straniu ca la încheierea reuniunii să nu se ajungă la un rezultat clar'' (privind data când ea va pleca din funcţie), a declarat Brady.
Theresa May, care a ajuns în funcţie în haosul ce a urmat după votul din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a promis că va demisiona dacă parlamentarii susţin acordul ei cu Bruxelles-ul privind părăsirea blocului comunitar.
AGERPRES