x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Record de temperatură în Marea Britanie, confirmat de Met Office

Record de temperatură în Marea Britanie, confirmat de Met Office

29 Iul 2019   •   20:42
Record de temperatură în Marea Britanie, confirmat de Met Office

Un nou record de temperatură maximă pentru Marea Britanie a fost stabilit joi în contextul unui val de caniculă care a cuprins Europa, a confirmat luni serviciul meteorologic al Regatului Unit, Met Office, citat de Press Association.

Temperatura de 38,7 grade Celsius a fost înregistrată joi la Grădina Botanică a Universităţii Cambridge, valoare ce depăşeşte precedentul record naţional, de 38,5 grade Celsius, consemnat în oraşul Faversham din Kent, în luna august 2003.

Valoarea de temperatură a fost anunţată vineri în cadrul unor date provizorii şi a fost validată luni de specialiştii Met Office.

Marea Britanie se alătură astfel Belgiei, Germaniei şi Olandei unde au fost doborâte săptămâna trecută recordurile de temperatură maximă, pe fondul valului de caniculă care a afectat zone extinse din centrul şi vestul Europei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marea Britanie temperatura