x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Rezultate SPECTACULOASE ale negocierilor de pace între Rusia și Ucraina

UPDATE Rezultate SPECTACULOASE ale negocierilor de pace între Rusia și Ucraina

29 Mar 2022   •   16:47
UPDATE Rezultate SPECTACULOASE ale negocierilor de pace între Rusia și Ucraina
Sursa foto: Hepta

Discuțiile dintre negociatorii ruși și ucraineni s-au încheiat. Acestea s-au desfășurat la Istanbul, în Turcia. Rusia va întocmi un acord politic care va cuprinde o strategie în două etape. Președinții celor două țări s-ar putea întâlni în viitorul apropiat.

Delegaţia rusă la negocierile cu Ucraina va întocmi un acord politic care să includă elemente stabilite cu Kievul şi va propune un summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, care va fi posibil imediat ce tratatul va fi pregătit pentru a intra în vigoare.

"Vom aplica o strategie în două etape pentru reducerea conflictului: una dintre etape este de tip militar, iar a doua este la nivel politic. Discuţiile au fost consistente şi constructive. Propunerile părţii ucrainene vor fi analizate în viitorul apropiat, vor fi transmise preşedintelui Rusiei şi vom oferi un răspuns. După discuţiile substanţiale de astăzi, am stabilit să propunem o soluţie politică şi este posibilă o întâlnire la nivel de preşedinţi pentru iniţierea tratatului", a declarat Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse, citat de Interfax.

Cererile de „denazificare” a Ucrainei – care este un cod pentru schimbarea regimului – au fost înlăturate de Rusia în cadrul negocierilor de încetare a focului, au spus surse pentru The Financial Times.

Reducerea activităților militare la Kiev și Cernihiv

"Negocierile pe tema unui acord privind neutralitatea şi statutul non-nuclear al Ucrainei intră într-o etapă practică. Pentru creşterea încrederii, s-a decis reducerea în mod radical a activităţilor militare în direcţia oraşelor Kiev şi Cernihiv", a declarat, la Istanbul, adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Fomin.

Rusia a respins până acum o întâlnire între  Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, deoarece a considerat că discuțiile nu ajunseseră la un rezultat constructiv. 

 Întrevedere între președinții celor două țări

"Rezultatele reuniunii de astăzi, de la Istanbul, sunt suficiente pentru o întâlnire la nivel de şefi de stat", a afirmat, la rândul său, David Arahamia, unul dintre membrii delegaţiei Ucrainei.

El a precizat că Ucraina insistă pentru "un acord internaţional care să prevadă garanţii internaţionale de securitate".

"Vrem un mecanism internaţional privind garanţii de securitate, prin care statele garante să acţioneze în mod similar cu prevederile Articolului 5 al NATO, şi chiar în mod mai ferm".

Și șeful delegației ruse a confirmat faptul că  întâlnirea dintre Zelenski și Putin ar putea avea loc, în prezența reprezentanților statelor garante. 

"În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord. Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante. După discuţia substanţială de astăzi ne-am înţeles şi propunem ca întâlnirea să se facă pentru a parafa acordul. Cu condiţia să se efectueze o muncă rapidă asupra acordului şi să ajungem la compromisurile necesare, posibilitatea de a obţine se va apropia", a spus Vladimir Medinski.

Propunerile Ucrainei

Autoritățile de la Kiev acceptă statutul de neutralitate cerut de Moscova cu condiția unor garanții de securitate, respectiv o clauză de apărare colectivă. Printre garanți s-ar putea afla Polonia, Israel, Turcia şi Canada. Asta înseamnă că Ucraina nu va face parte din nicio alianță militară și nu va accepta pe teritoriul său baze militare. 

Totodată, propunerea vizează și o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei, peninsulă anexată de Rusia în 2014. 

"Dacă reuşim să consolidăm aceste prevederi cheie, iar pentru noi este cel mai important, atunci Ucraina va fi în poziţia de a remedia statutul său actual de stat neafiliat şi fără arme nucleare sub forma unei neutralităţi permanente. Nu vom găzdui baze militare pe teritoriul nostru, nu vom desfăşura contingente militare pe teritoriul nostru şi nu vom intra în alianţe militar-politice. Exerciţiile militare pe teritoriul nostru vor avea loc doar cu consimţământul ţărilor garante", a spus negociatorul ucrainean Oleksandr Şali.

Declarațiile celor două delegații sunt cele mai optimiste de până acum.

UPDATE1 Echipa  de negociatori ucraineni a declarat, la  sfârșitul discuțiilor, că s-a pus problema statutului Crimeei și există elemente care ar putea determina o întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Echipele de negociatori s-au întâlnit la Istanbul pentru a încerca să ajungă la un acord privind încetarea focului și pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. Convorbirile au durat circa trei ore.

Oligarhul rus Roman Abramovici a fost prezent la discuții, dar nu a făcut parte în mod oficial din echipele de negociere.

Un rezultat al negocierilor dintre Rusia și Ucraina este posibil să fie cunoscut peste câteva ore, transmit oficiali din această țară, citați de Sky News.

×
Subiecte în articol: negocieri Rusia ucraina