x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO: Discriminare fără precedent într-un avion American Airlines

VIDEO: Discriminare fără precedent într-un avion American Airlines

05 Sep 2012   •   10:29
VIDEO: Discriminare fără precedent într-un avion American Airlines

O familie nu a putut sa-si ocupe locurile la clasa I intr-un avion American Airlines deoarece copilul lor de 16 ani, Bede, sufera din sindromul Down, scrie Daily Mail.

Joan si Robert Vanderhorst vor sa dea in judecata compania aeriana pentru ca au fost victime ale discriminarii. Celor doi li s-a spus ca nu pot merge la locurile lor pentru ca fiul lor era perturbator si un pericol pentru membrii echipajului. Robert Vanderhorst si-a filmat fiul in timp ce astepta linistit sa urce in avion si nu a creat nicio problema.

American Airlines sustine ca Bede era "nervos si nu putea sa stea intr-un loc", iar pilotul a incercat sa-l calmeze insa nu a reusit. "Pentru siguranta lui si pentru siguranta celorlalti American Airlines a rezervat un alt zbor familiei", a declarat un purtator de cuvant al companiei aeriene.

"Ar trebui sa se respecte demnitatea fiecaruia. Toata lumea ar trebui tratata la fel", a spus Robert Vanderhorst.

×
Subiecte în articol: cursa avion discriminare sindromul down