x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie 7 infractori urmăriți internațional au fost aduși în România

7 infractori urmăriți internațional au fost aduși în România

de Redacția Jurnalul    |    09 Mar 2024   •   14:20
7 infractori urmăriți internațional au fost aduși în România

7 persoane cu mandate de executare a unor pedepse sau de arestare preventivă au fost aduse în țară, în perioada 7 – 8 martie 2024. Se ascundeau în Marea Britanie, Italia, Germania și Franța.

Joi, a fost adusă o femeie, de 50 de ani, domiciliată în Neamț, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată. Aceasta a fost adusă din Spania, fiind emis de către Judecătoria Deva, pe numele ei, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, 10 luni și 20 de zile.

Vineri, a fost adus un bărbat, de 34 de ani, domiciliat în București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Tribunalul București, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă.

De asemenea, la aceeași dată, un alt bărbat, de 28 de ani, din Neamț, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Judecătoria Roman a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 5 ani și 8 luni.

Tot vineri, a fost adus un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Constanța, urmărit internațional pentru furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Constanța, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an.

Un alt bărbat, de 49 de ani, din Bihor, a fost escortat din Italia, la data de 8 martie a.c., fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și complicitate la evaziune fiscală. Tribunalul Bihor a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 6 ani și 8 luni.

La aceeași dată, a fost adus un bărbat, de 48 de ani, domiciliat în Bihor, urmărit internațional pentru trafic de persoane. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Tribunalul Bihor, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 7 ani și 695 de zile.

Totodată, la data de 8 martie a.c., a fost adusă o femeie, de 26 de ani, din Congo, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea. Aceasta a fost adusă din Franța, fiind emis de către Judecătoria Arad, pe numele ei, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnată la 1 an și o lună.

×
Subiecte în articol: infractori urmariti international