x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Închisoare de la 5 la 12 ani pentru orice faptă ce implică contact sexual cu un minor

Închisoare de la 5 la 12 ani pentru orice faptă ce implică contact sexual cu un minor

18 Feb 2020   •   13:34
Închisoare de la 5 la 12 ani pentru orice faptă ce implică contact sexual cu un minor

Orice faptă care implică contact sexual cu un minor sub 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani, potrivit unui amendament la proiectul legislativ iniţiat de parlamentari din majoritatea spectrului politic, al cărui raport a fost admis marţi de Comisia juridică din Senat.

Iniţiatorul amendamentului, Şerban Nicolae, a precizat că se impune ridicarea limitei minime a pedepsei, de la patru la cinci ani, dar şi a celei maxime, de la 11 la 12 ani, "dată fiind gravitatea faptei săvârşite cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani".

"Considerăm necesară modificarea actelor legislative care prevăd pedepsirea infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sociale a minorilor, astfel încât orice faptă care implică contact sexual cu un minor cu vârstă mai mică de 15 ani să fie în mod direct încadrată ca viol, fără a fi nevoie de dovezi care să ateste imposibilitatea victimei de a se apăra sau tentativa de a opune rezistenţă. De asemenea, considerăm necesar ca pedeapsa minimă pentru cazurile de viol şi de act sexual cu un minor să fie mărită de la trei la patru ani, având în vedere că, în prezent, foarte multe dintre pedepsele pronunţate sunt pedepse cu suspendare", se arată în expunerea de motive.

Potrivit proiectului de act normativ, iniţiativa propusă urmăreşte creşterea pedepselor pentru cazurile de abuz împotriva minorilor, astfel încât în astfel de cazuri să nu mai poată fi pronunţate sentinţe cu suspendare, mai ales în contextul unei diferenţe mari de vârstă.

"Totodată, diferenţa de vârstă pentru care infracţiunile nu vor fi sancţionate va scădea de la 3 la 2 ani, cu scopul de a limita situaţiile în care abuzatorul primeşte pedeapsa minimă. De asemenea, propunerea prevede creşterea vârstei minime pentru care este un astfel de act poate fi considerat consimţământ, de la 15 la 16 ani, conform legislaţiei în vigoare", se precizează în textul propus.

În perioada 2016 - 2018, potrivit înregistrărilor de la ICCJ, au fost date "553 condamnări definitive pentru cazuri de act sexual cu minor şi alte 962 pentru viol. Chiar şi aşa, numeroase cazuri prezentate în presă relevă faptul că de foarte multe ori judecătorii schimbă încadrarea faptelor de natură sexuală cu victime minori de la viol la act sexual cu minori. În practică, instanţele româneşti continuă să încadreze cele mai multe fapte de abuz sexual comise asupra minorilor sub 14 - 15 ani ca act sexual cu un minor".

Proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală cu raportul de admitere va ajunge în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

AGERPRES

×