x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Abuz al Primăriei Sectorului 6. Impozitele ar putea crește cu 500% pentru imobilele neîngrijite

Abuz al Primăriei Sectorului 6. Impozitele ar putea crește cu 500% pentru imobilele neîngrijite

16 Feb 2021   •   12:29
Abuz al Primăriei Sectorului 6. Impozitele ar putea crește cu 500% pentru imobilele neîngrijite

Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local al Primăriei Sectorului 6 prevede creșterea cu până la 500% a impozitului pe clădirile și terenurile neîngrijite. Inițiativa ar fi lăudabilă la prima vedere, dacă nu ar ascunde de fapt sancțiuni pe care municipalitatea vrea să le aplice proprietarilor, fără a le oferi vreun sprijin. Astfel, în loc să caute soluții pentru rezolvarea acestei probleme, autoritățile aduc atingere proprietății private, obligându-i pe deținătorii de bunuri imobile să le vândă, neputând suporta costurile ridicate pentru reabilitarea lor. 

Trebuie spus că, în toate statele dezvoltate ale Europei, administrațiile locale sprijină, prin măsuri legislative și ajutoare materiale substanțiale, renovarea și îngrijirea proprietăților aflate în stadii precare, ținând cont de faptul că este extrem de scumpă întreținerea lor. 

Mai mult, autoritatea responsabilă pentru identificarea și controlul acestor imobile este Poliția Locală, pe care actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, promisese în campania electorală că o va desființa.

Proiectul prevede aprobarea Regulamentului de stabilire a criteriilor de identificare a clădirilor şi terenurilor neîngrijite situate în intravilanul Sectorului 6. Majorarea impozitului poate fi cu 100%, 200%, 300%, 400% sau cu 500%, în funcţie de starea clădirii sau a terenului, care va fi evaluată de către organul de control, pe baza unui punctaj.

Fac excepţie de la majorarea impozitului clădirile/terenurile neîngrijite pentru care proprietarii deţin autorizaţie de construire/desfiinţare valabilă, în vederea construirii/renovării/demolării/amenajării terenului şi au anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 va efectua verificări pe raza Sectorului 6 şi va întocmi fişa de evaluare, nota de constatare, somaţia şi procesul-verbal de conformitate. Nota de constatare va fi însoţită de schiţe foto care să ateste starea clădirii/terenului la data inspecţiei. Conducătorul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 poate constitui, prin decizie, comisii mixte de verificare.

După identificarea şi evaluarea clădirii/terenului neîngrijite/neîngrijit, prin grija Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 proprietarul va fi somat până în data de 30 aprilie a fiecărui an fiscal în care s-a constatat starea clădirii/terenului, să efectueze lucrările de întreţinere/îngrijire necesare până la data de 15 noiembrie şi să menţină în continuare clădirea/terenul în stare de întreţinere/îngrijire. Dacă pe parcursul anului proprietarul clădirii/terenului s-a conformat somaţiei, se încheie proces-verbal de conformitate. În cazul în care, după expirarea termenului acordat, se constată că proprietarul nu a efectuat lucrările de întreţinere/îngrijire necesare, persoanele abilitate din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 vor întocmi în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului acordat o notă de constatare în care va fi consemnată menţinerea clădirii/terenului în categoria celor neîngrijite.

Dacă proprietarul a obţinut autorizaţie de construire/demolare/etc şi a anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor, termenul de remediere a deficienţelor constatate se prelungeşte conform duratei de execuţie a lucrărilor, a autorizaţiei de construire sau până la data încheierii procesului verbal de recepţie în condiţiile legii. Nota de constatare şi documentaţia aferentă acesteia, în care se consemnează menţinerea clădirii/terenului în categoria celor neîngrijite, se transmit în termen de maximum trei zile de la data întocmirii Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6.

La sesizarea Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 6, Primarul Sectorului 6 va propune spre adoptare, Consiliului Local al Sectorului 6, proiectul de hotărâre de majorare a impozitului pentru imobilul respectiv. Cotele de majorare a impozitului se stabilesc conform hotărârii de Consiliu Local privind stabilirea nivelului valorilor pentru anul următor.

 

×
Subiecte în articol: sector 6 imobile neingrijite impozit