x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident pe A2, la Borcea: trafic restricționat și aglomerație

Accident pe A2, la Borcea: trafic restricționat și aglomerație

de Redacția Jurnalul    |    15 Aug 2025   •   08:11
Accident pe A2, la Borcea: trafic restricționat și aglomerație

Pe A2 București-Constanța, la km 121, în zona Borcea, județul Călărași, cinci autovehicule au fost implicate într-un accident cu pagube materiale. Traficul se desfășoară îngreunat pe banda de urgență și banda a doua, informează Centrul Infotrafic.

Pe autostrada A2, la kilometrul 121, în zona localității Borcea, județul Călărași, a avut loc un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, implicând cinci autovehicule.

Circulația este restricționată pe prima bandă, iar traficul se desfășoară îngreunat pe banda de urgență și banda a doua.

Valorile de trafic sunt ridicate pe sensul spre Constanța, iar aglomerație se înregistrează și pe breteaua de urcare către A2 de pe autostrada A0, cu coloană în mișcare de la km 57.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule prudent, să respecte limitele legale de viteză, să evite depășirile periculoase și comportamentul agresiv, să se asigure înainte de fiecare manevră și să semnalizeze schimbarea benzii sau direcției, să nu fie distrași la v.olan, să adopte o conduită preventivă și calmă și să nu conducă obosiți sau sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident a2 borcea