x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Accident cumplit în Râmnicu Vâlcea

Accident cumplit în Râmnicu Vâlcea

de Redacția Jurnalul Publicat la 05 Feb 2024 09:17 Modificat la 05 Feb 2024 09:17
Accident cumplit în Râmnicu Vâlcea

Trei persoane au ajuns luni de dimineață la spital, după ce trei mașini s-au ciocnit în Râmnicu Vâlcea. Polițiștii fac veriificări pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.

Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Calea lui Traian, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a 3 persoane.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că a avut loc o coliziune între 3 autoturisme.

În urma impactului, cele trei victime au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Se circulă alternativ.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident ramnicu valcea