x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat dat dispărut de o lună, găsit mort într-o zonă împădurită din județul Timiș

Bărbat dat dispărut de o lună, găsit mort într-o zonă împădurită din județul Timiș

de Redacția Jurnalul    |    14 Oct 2023   •   16:40
Bărbat dat dispărut de o lună, găsit mort într-o zonă împădurită din județul Timiș

Un bărbat de 67 de ani, dat dispărut de familie în 4 septembrie, a fost găsit mort pe un teren parțial împădurit din Lugoj, județul Timiș.

Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj au fost sesizați, sâmbătă, prin apel 112, cu privire la faptul că pe un teren din prelungirea străzii Dacilor, din municipiul Lugoj, a fost găsită o persoană decedată.

Oamenii legii au constatat că pe un teren parțial împădurit a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, dat dispărut de familie în 4 septembrie.

„Din primele verificări rezultă că trupul bărbatului nu prezintă semne de violență. Trupul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Lugoj, în vederea efectuării necropsiei”, spun reprezentanții Poliției Timiș.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: disparut mort