x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc din Aleșd, județul Bihor

Incendiu într-un bloc din Aleșd, județul Bihor

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2024   •   09:46
Incendiu într-un bloc din Aleșd, județul Bihor

Pompierii bihoreni au intervenit, joi dimineața, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un bloc din localitatea Aleșd, județul Bihor. Flăcările se manifestau într-un balcon de la etajul trei.

Potrivit ISU Bihor, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un bloc din localitatea Aleșd, joi dimineața, în jurul orei 06.30.

Incendiul s-a manifestat la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje.

Echipajele de pompieri au acționat atât din interiorul, cât și din exteriorul imobilului, reușind să lichideze incendiul, care se manifesta în balconul închis al apartamentului, împiedicând propagarea acestuia la camerele locuinței și la celelalte apartamente.

În urma incendiului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, au ars ferestrele și ușa balconului, carton și materiale textile depozitate în balcon, respectiv fereastra unei camere.

Nu au existat persoane rănite.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu bihor