x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şofer beat și drogat, încătuşat după o urmărire în trafic

Şofer beat și drogat, încătuşat după o urmărire în trafic

de Redacția Jurnalul    |    24 Oct 2023   •   09:06
Şofer beat și drogat, încătuşat după o urmărire în trafic

Un bărbat de 53 de ani a fost imobilizat şi încătuşat de poliţişti la finalul unei urmăriri în trafic, pe străzile din Târgu-Mureș, în care acesta a lovit mai multe mașini, iar polițiștii au tras focuri de armă. A fost prins doar după ce a izbit trei copaci și a oprit în gardul unei case.

Poliția Târgu-Mureș a fost sesizată, luni seara, că un autoturism a avariat un camion când a făcut un viraj, apoi și-a continuat deplasarea. Pentru oprirea mașinii au fost dirijate mai multe echipaje de ordine publică și poliție rutieră, șoferul refuzând să se conformeze semnalelor de oprire.

În încercarea de a scăpa de poliție, acesta a avariat mai multe mașini parcate.

De asemenea, la o intersecție, după somații, un polițist a tras două focuri de armă, de avertisment, în plan vertical, fără victime sau pagube materiale, conform IPJ Mureș.

Cu toate acesta, șoferul și-a continuat deplasarea, însă pe o stradă a pierdut controlul, părăsind șoseaua și intrând în trei copaci, oprindu-se apoi în gardul unui imobil.

În cele din urmă, șoferul a fost imobilizat, fiind identificat în persoana unui bărbat de 53 de ani. De asemenea, la fața locului au fost solicitați reprezentanții ISU Mureș, bărbatul fiind dus la spital pentru îngrijiri.

„Facem precizarea că la fața locului, deși acesta emana halenă alcoolică, inițial a refuzat testarea cu aparatele alcooltest și DrugTest, iar din verificările polițiștilor a rezultat că are dreptul de a conduce vehicule suspendat. Ulterior, la unitatea medicală, bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul testului de respirație indicând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării cu aparatul DrugTest au rezultat indicii cu privire la posibilă prezență a substanțelor psihoactive în organism”, afirmă cei din Poliția Mureș.

În cursul nopții, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sofer beat drogat