Centrul Infotrafic informează că pe DN 7, la kilometrul 219+200 de metri, în localitatea Tuțulești, județul Vâlcea, o persoană care a traversat drumul în zona trecerii pentru pietoni a fost lovită grav de un TIR.
În urma impactului, victima a murit, transmite IPJ Vâlcea.
Este vorba de un pieton în vârstă de 86 de ani, din localitatea Racovița.
Șoferul TIR-ului, un bărbat de 41 de ani din județul Sibiu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers Sibiu - Vâlcea, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției, valorile de trafic fiind în ușoară creștere.
(sursa: Mediafax)