x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vârstnic din Botoșani dispărut în pădure. „Fluierăm și strigăm nea Costică”

Vârstnic din Botoșani dispărut în pădure. „Fluierăm și strigăm nea Costică”

03 Sep 2022   •   12:40
Vârstnic din Botoșani dispărut în pădure. „Fluierăm și strigăm nea Costică”

 „Fluierăm și strigăm numele: nea Costică”. 30 de pompieri cu 2 șenilate, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD caută un bărbat de 78 ani dat dispărut în pădurea Vorona., județul Botoșani.

Verificările se desfășoară atât în pădure, cât și în zonele adiacente, suprafața scotocită fiind de aproximativ 11 kilometri pătrați.

„Se ajunge la drumul forestier, facem un culoar de căutare, distanța între noi de 10 metri, cu fluierele din dotare, fluierăm și strigăm pe nume: nea Costică” - așa a sunat îndemnul celui care conduce căutările.

Alături de pompieri, jandarmi și voluntari, la căutări participă și persoane care cunosc pădurea, ocupându-se cu transportul și manipularea masei lemnoase.

Conform polițiștilor, bărbatul de 78 de ani, din Vorona, a plecat de acasă vineri dimineață, spre pădure, și nu a revenit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: disparut