x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Câciu: CEC Bank trece prin cea mai profitabilă perioadă din istorie

Adrian Câciu: CEC Bank trece prin cea mai profitabilă perioadă din istorie

11 Ian 2022   •   19:30
Adrian Câciu: CEC Bank trece prin cea mai profitabilă perioadă din istorie

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, spune că CEC Bank trece prin cea mai profitabilă perioadă din istorie. Banca a plătit dividente în valoare de peste 600 de milioane de lei statului român, susține demnitarul.

„Aprobarea, la finalul anului 2021, a mecanismelor financiare prin care a fost încheiat procesul de capitalizare al CEC Bank, începute în anul 2019, își arată eficiența. CEC Bank a virat către bugetul de stat peste 634 milioane de lei, în contul dividendelor din profitul aferent anilor 2019 și 2020”, a anunțat ministrul Finanțelor.

Din punct de vedere statistic este cea mai profitabilă perioadă din istoria băncii, consideră Adrian Câciu.

„Datele preliminare pe anul 2021 arată faptul că CEC Bank trece prin cea mai profitabilă perioadă din istorie iar acest fapt trebuie să reprezinte o oportunitate pentru economie în contextul realizării unei stabilități financiare solide și să se reflecte în creșterea gradului de intermediere financiară la nivel national. Companiile românești beneficiază de încă o alternativă competitivă de creditare pentru dezvoltare, furnizată, indirect, de statul român”, a preciat Adrian Câciu.

Cea mai mare parte a profitului net a fost repartizat în baza acordului convenit cu Comisia Europeană în 2019.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: adrian caciu cec bank