Fostul premier Adrian Năstase a primit aviz pentru eliberare condiţionată din penitenciar. Avizul a fost dat de Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava, care a decis că Năstase poate fi eliberat înainte de termen. În adoptarea hotărârii, comisia a ţinut seama de activităţile derulate de Năstase în închisoare care au constat în unele cursuri ţinute în faţa celorlalţi deţinuţi. Decizia finală va fi luată pe 12 februarie, de Judecătoaria sectorului 4. Avocaţii lui Adrian Năstase solicită însă devansarea termenului.
"Procedurile sunt foarte clare. Însă termenul de 12 februarie, de la Judecătoria sectorului 4, este un termen mult prea lung. Ar anula toate zilele câştigate ca urmare a activităţilor desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar. Vom depune o cerere de preschimbare a termenului. Vrem ca acest termen să fie foarte scurt", a declarat Ion Cazacu avocatul lui Adrian Năstase.
La 3 decembrie, avocatul Ion Cazacu a declarat că Năstase ar mai avea de executat, după calculele apărării, 35 - 36 de zile de închisoare din condamnarea primită în dosarul Trofeul Calităţii şi ar putea fi eliberat condiţionat până la sfârşitul lunii ianuarie 2013.
În 5 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca cele şapte zile petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, ca urmare a unei tentative de sinucidere înainte de a fi încarcerat, să fie scăzute din condamnare.
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, pe 20 iunie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătura cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru presedinţie din partea PSD.
Fostul premier a fost încarcerat şase zile mai târziu, în seara zilei de 26 iunie, la Penitenciarul Rahova, fiind ulterior transferat la Penitenciarul Jilava.