x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alertă la Maternitatea Giuleşti! Un bebeluş ar fi infectat cu stafilococ auriu

Alertă la Maternitatea Giuleşti! Un bebeluş ar fi infectat cu stafilococ auriu

07 Mai 2019   •   15:05
Alertă la Maternitatea Giuleşti! Un bebeluş ar fi infectat cu stafilococ auriu

UPDATE Stafilococul prezent acum la Maternitatea Giuleşti este de acelaşi tip cu cel de data trecută.

UPDATE Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a confirmat prezenţa stafilococului la Giuleşti. Cei de la DSP au ajuns la fața locului. 

Un alt pacient ar fi infectat cu stafilococ. Ar fi vorba despre un bebeluș de la Maternitatea Giulești. 

Potrivit unor surse din DSP, micuțul nu ar fi luat stafilococul auriu din spital, ci după ce a fost externat. 

Purtătorul de cuvânt de la Maternitatea Giulești a spus că s-au refuzat câteva internări până astăzi, mai ales la pacienții cu risc sau cei născuți prematur. De asemenea, s-au luat măsuri de igienizare în unitatea medicală. Antena3

×