x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ATV-uri cu probleme - DNA anchetează personalul APIA

ATV-uri cu probleme - DNA anchetează personalul APIA

21 Mar 2008   •   00:00

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început anchetarea personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) implicat în licitaţia pentru achiziţia de ATV-uri, iar agenţia a cerut în instanţă anularea contractului pentru furnizarea autovehiculelor.

SURSE. "Comisia de Disciplină din cadrul APIA a început o acţiune de cercetare administrativă, dar aceasta a fost suspendată în timpul desfăşurării din cauza rezoluţiei procurorilor DNA de la data de 20 februarie 2008, de începere a urmăririi penale împotriva funcţionarilor publici din APIA, personal de execuţie şi conducere implicat în derularea licitaţiei (pentru achiziţia de ATV-uri – n.r.), pentru abuz în serviciu contra interesului public", au declarat agenţiei Mediafax surse din APIA.

Licitaţia pentru achiziţia de ATV-uri a făcut obiectul mai multor anchete şi analize, derulate de mai multe instituţii, începând cu luna noiembrie a anului trecut, când în presă au apărut informaţii privind posibile nereguli în derularea procesului de atribuire.

×
Subiecte în articol: observator