x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Baconschi: Strategia Dunării, antidot împotriva crizei

Baconschi: Strategia Dunării, antidot împotriva crizei

10 Iun 2010   •   00:00
Baconschi: Strategia Dunării, antidot împotriva crizei
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat că implicarea României în Strategia UE pentru Regiunea Dunării va crea prosperitate, fiind un antidot împotriva crizei economice. "Fauna din România e mai bogată decât oriunde în Europa, iar Delta Dunării este un paradis al biodiversităţii", a spus Baconschi.



"România îşi asumă un rol pe atât de important pe cât este de vitală Dunărea pentru ţara noastră. Suntem co-iniţiatori ai Strategiei, alături de Austria, iar contribuţia noastră la creionarea acestui proiect european, ca şi interesul nostru de a lua parte la iniţiativele incluse în viitorul Plan de Acţiuni al Strategiei sunt semnificative. Nu cred că stăm atât de prost cum spuneţi. Mediul este protejat în multe ţări fiindcă a fost puternic distrus în două secole de industrializare. La noi industrializarea e mai recentă şi distrugerea mai mică. Fauna din România e mai bogată decât oriunde în Europa, iar Delta Dunării este un paradis al biodiversităţii. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie remediată agresiunea industrializării ceauşiste şi că nu trebuie să fim permanent extrem de atenţi. Ne plângem de infrastructura noastră portuară, dar ştiţi multe porturi pe Dunăre mai importante decât Galaţiul, cu şantier naval şi tot ce implică un port puternic? Fireşte că o mare parte din structura noastră e învechită, dar asta şi căutăm, să o modernizăm printr-un efort colectiv. La rândul lor, şi beneficiile vor fi colective, pentru toate statele riverane", a declarat Baconschi într-un interviu acordat Agerpres.

Ministrul a mai spus că "nu putem să ne văităm mereu că este criză şi din cauza asta să nici nu facem nimic. Criza e un bun moment ca să creăm premisele creşterii, iar Strategia Dunării chiar asta îşi propune: să creeze prosperitate de-a lungul fluviului, în comunităţile riverane, la Tulcea, la Galaţi sau la Corabia. Să nu uităm apoi că efectele crizei economice nu se resimt numai la noi. Statele din regiunea Dunării sunt afectate şi ele de acest fenomen şi încearcă să-l depăşească. Strategia propusă de Comisia Europeană şi de statele riverane va ţine cont de toate aceste evoluţii iar proiectele noastre vor fi coordonate cu programele comunitare".

Şeful diplomaţiei române este prezent la Constanţa, la Conferinţa de închidere a procesului de consultare publică cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării, eveniment desfăşurat de miercuri până vineri.

Organizată de Comisia Europeană, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Conferinţa a adus în România înalţi reprezentanţi ai statelor din bazinul Dunării şi ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului European.

×
Subiecte în articol: observator