Gigi Becali nu mai vrea ca informațiile despre starea sa de detenție să fie făcute publice ori să dea interviuri, în schimb este de acord ca populația să fie informată cu privire la transferul său la Penitenciarul Jilava.
Finanțatorul Stelei, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, alături de Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină, care au de executat doi ani de închisoare, au fost transferaţi luni noapte, în secret, de la Penitenciarul Rahova la Jilava.
Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană, a spus că Gigi Becali este din 10 iunie în custodia Penitenciarului Bucureşti Jilava, potrivit Mediafax.
Gigi Becali a transmis ANP două declarații în care precizează că este de acord cu informarea presei despre locul de deținere în care se află și alta în care precizează că nu dorește să se facă publice alte informații cu privire la starea de detenție sau să dea interviuri.
Gigi Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale.
Alături de acesta au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.
Becali, Babiuc şi Cioflină au stat la Penitenciarul Rahova în aceeaşi cameră de detenţie timp de 21 de zile, perioada de carantină. La finalul perioadei de carantină s-a stabilit transferul celor trei la Penitenciarul Jilava şi regimul în care aceştia vor executa pedepsele primite.
George Becali îşi poate executa pedeapsa la Penitenciarul Jilava în regim semideschis.