x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BNS scoate zece mii de protestatari pe străzile Bucureştiului

BNS scoate zece mii de protestatari pe străzile Bucureştiului

14 Mai 2009   •   00:00
BNS scoate zece mii de protestatari pe străzile Bucureştiului

Aproximativ 10.000 de sindicalişti de la BNS protestează în Capitală, solicitând Guvernului şi patronatelor să ia deciziile cele mai bune pentru oameni şi să nu sacrifice forţa de muncă în această perioadă.



La marşul sincdical participă angajaţi din toată ţara, ce lucrează în domeniul transporturilor, construcţii de maşini, administraţie publică şi agricultură. Sindicaliştii vor ajunge în Bucureşti în jurul orei 10:00, iar de la 11:30 au început să se deplaseze  spre Şoseaua Kiseleff.

Protestatarii au ca punct de întâlnire Muzeul Ţăranului Român, de unde vor începe marşul, în jurul orei 12:30. Traseul lor cuprinde  Muzeul Ţăranului Român - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Ministerul Economiei - Piaţa Palatului Regal până la Ministerul Muncii. Poliţia Rutieră a recomandat şoferilor să evite zona centrală a Capitalei joi, între orele 10:00 - 14:00, notează informatia.ro.

×
Subiecte în articol: observator