x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti - Zilele Porţilor deschise

Bucureşti - Zilele Porţilor deschise

de Alina Gavrila    |    17 Mar 2008   •   00:00

Elevii de liceu aflaţi în anii terminali interesaţi de Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti se pot informa în legătură cu specializările, data admiterii, numărul de locuri, cursurile care se predau, profesorii, de azi şi până duminică, cu prilejul "Zilelor Porţilor Deschise” organizate de facultate. Facultatea de Litere a pregătit prezentări detaliate ale fiecărei specializări, cursuri deschise, ateliere interactive, întâlniri cu redactorii revistelor culturale.  Ediţia din 2008, cea de-a opta, aduce noi surprize pentru vizitatori.

PROGRAM. Azi  la "Zilele Porţilor Deschise”, trupa rock KUMM va putea fi ascultată într-un concert ţinut în curtea interioară a Universităţii din Bucureşti. Scriitorul Mircea Cărtărescu va vorbi, mâine despre "Direcţiile literaturii române de azi”. Miercuri va avea loc întâlnirea cu redactorii revistelor "Dilema Veche”, "Idei în dialog”, "Observator cultural”, "România literară”, în timp ce joi vor fi desemnaţi câştigătorii la tombola organizată în parteneriat cu editurile Humanitas şi Polirom. În a patra zi a manifestării, va avea loc o întâlnire a absolvenţilor de succes ai Facultăţii de Litere la care vor participa jurnalişti, profesori sau scriitori, foşti studenţi ai facultăţii. Vineri, sâmbătă şi duminică, programul dedicat viitorilor studenţi va continua la Rectoratul Universităţii din Bucureşti, unde facultăţile vor prezenta ofertele educaţionale la Târgul Educaţiei.

×
Subiecte în articol: observator