Dispariţa armelor din unitatea militară de la Ciorgârla a declanşat o întreagă operaţiune de forţe printre oamenii legii şi o serie de destituiri la vârful MapN.
După constatatea incidentului s-au creat imediat filtre în toată ţara, pentru controlul maşinilor şi pentru verificarea conducătorilor auto. Poliţiştii timişoreni organizează filtre de zi şi de noapte în încercarea de a găsi armele furate de la Ciorogârla.
"VERIFICÂRI" ROMÂNEŞTI
Importante forţe ale poliţiei, ale poliţiei de frontieră şi ale SRI au fost mobilizate pe raza judeţului Timiş, pentru a preveni trecerea celor 50 de arme furate de la depozitul de armament din Ciorogârla, către Serbia sau către Ungaria. Oraşul a fost invadat de zeci de poliţişti care au controlat tot ce mişcă. Ei au verificat peste o mie de maşini în numai patru ore, în noaptea de joi spre vineri, de la declanşarea acestei acţiuni. Mai mult, surse judiciare au declarat ieri că depozitul era descuiat miercuri dimineaţă, iar ultima verificare a a fost făcută acum două săptămâni. Nici la această oră nu se ştie exact, în mod oficial, câte arme au fost sustrase. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre 50 de arme, însă Mihai Stănişoară, Ministrul Apărării a precizat că lipseşte doar armament, nu şi muniţie.
DESTITUIRI
Mihai Stănişoară, ministrul Apărării, a destituit ieri mai mulţi şefi şi responsabili în cazul armelor furate dintr-un depozit de la Ciorogârla. Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene (SMFA), general locotenent Constantin Croitoru (56 de ani), dar şi şeful Direcţiei Contrainformaţii şi Siguranţă Militară de la SMFA, lt. col. Maricel Popa, precum şi ofiţerul de contrainformaţii, maior George Uţă, au fost destituiţi de către Stănişoară într-o conferinţă de presă.
De asemenea, a fost eliberat din funcţie şeful Serviciului Poliţie Militară din Statul Major General, colonel Marcu Pleşanu. Lista celor afectaţi de această măsură este însă şi mai lungă: cei doi caporali care efectuau serviciul de pază, Cristian Radu şi Nicolae Niţă, comandantul de pază, sergent Marius Tudorache, comandantul de pluton poliţie militară, plt maj. Alexandru Dinu, ofiţerul cu operaţiile din Batalionul tehnic, maior Ionel Cocoşatu, şeful de stat major la Batalion, maior Lucian Popa, comandantul de Batalion lt. col. Cătălin Berheciu.
Totodată, au fost eliberaţi din funcţie şi şeful de operaţii la Brigadă, colonelul Ştefan Dumitrescu, şeful de stat major la Brigadă, colonelul Marian Cocioartă, comandantul de Brigadă, generalul de brigadă Haralambie Oprea.
Ministrul Apărării Mihai Stănişoară a declarat ieri că din depozitul de la unitatea militară de la Ciorogârla au fost furate pistoale, pistoale mitralieră, o puşcă mitralieră, câteva baionete şi câteva binocluri, subliniind că nu a fost furată muniţie. (Mara Răducanu, Doru Cobuz)
Predoiu: "Provocări fără precedent”
Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, a atras ieri atenţia că instituţiile statului trebuie să reflecteze serios la însemnătatea celor două cazuri petrecute în ultimele zile, respectiv furtul de armament din depozitul Armatei şi jaful armat de la Braşov. "Sunt semnale care trebuie să ne pună serios pe gânduri şi care ne demonstrează că instituţiile statului se află în faţa unor provocări fără precedent în ultimii 20 de ani. Respectul legii trebuie să fie prima prioritate a tuturor instituţiilor statului. Libertatea nu înseamnă anarhie. Să ne preocupe mai mult respectarea drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la viaţă şi la integritatea fizică. Am cucerit nenumărate libertăţi după 1990, dar să nu le neglijăm. Şi de aceea este prioritară rezolvarea problemelor justiţiei, pentru că altfel vom avea o societate civilizată”, a spus Cătălin Predoiu.
Citește pe Antena3.ro