x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE a declanşat două proceduri de infringement în cazul României pentru neimplementarea legislaţiei privind azilul

CE a declanşat două proceduri de infringement în cazul României pentru neimplementarea legislaţiei privind azilul

23 Sep 2015   •   14:44
CE a declanşat două proceduri de infringement în cazul României pentru neimplementarea legislaţiei privind azilul
Sursa foto: Foto: MTI / Balogh Zolt

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a trimis României două scrisori de notificare oficială pentru necomunicarea implementării a două directive europene privind sistemul european de azil, informează un comunicat al executivului comunitar.

În total, Comisia Europeană a adoptat 40 de decizii de infringement pentru a face să funcţioneze sistemul european de azil, în cazul a 19 ţări.

România a primit, alături de alte 18 ţări, scrisori de notificare oficială privind necomunicarea transpunerii Directivei privind procedurile de azil şi a Directivei privind condiţiile de primire, ambele din 2013. Scrisoarea de notificare oficială este primul pas din procedura de infringement, iar statele au la dispoziţie două luni pentru a notifica CE că au implementat legislaţia în cauză.

Singurele ţări care au primit avize motivate, etapa a doua a procedurii de infringement, sunt Spania şi Bulgaria, în legătură cu aplicarea unei alte directive din 2011.

×
Subiecte în articol: infringement romania