x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine sunt polițiștii care l-au capturat pe interlopul „Luis”/ Sindicatul Europol: Colegii noștri nu au primit nicio mulțumire, singurele merite fiind arogate de ministrul Vela

Cine sunt polițiștii care l-au capturat pe interlopul „Luis”/ Sindicatul Europol: Colegii noștri nu au primit nicio mulțumire, singurele merite fiind arogate de ministrul Vela

21 Aug 2020   •   11:16
Cine sunt polițiștii care l-au capturat pe interlopul „Luis”/ Sindicatul Europol: Colegii noștri nu au primit nicio mulțumire, singurele merite fiind arogate de ministrul Vela
Sursa foto: Foto: Facebook/ Sindicatul Europol

Sindicatul Europol îi prezintă, prin intermediul unei postări pe Facebook, pe cei doi polițiști din Craiova care l-au capturat pe interlopul Luigi Cristinel Popescu, zis Luis, extrădat de autoritățile române în SUA într-un dosar de trafic de persoane.

„Despre prinderea interlopului Luigi Cristinel Popescu din Craiova, care a fost extrădat în SUA, fiind căutat de FBI și Homeland Security într-un caz care se leagă de traficul de rromi duși la muncă în SUA și Canada, s-a vorbit zile la rând în media, însă despre cei care l-au capturat nici nu s-a adus aminte.”, potrivit Sindicatului Europol.  

Astfel, în postare se menționează că cei doi polițiști sunt agent șef principal Ștefan Marian și agent Stoian Robert, din cadrul Postului de Poliție Cernățești, Secția de Poliție Rurală nr. 15 Filiași – IPJ Dolj.

„Aceștia se aflau în serviciul de patrulare în schimbul 2, iar în urma unor informații primite cum că ”Luis” s-ar putea afla pe raza comunei Cernătești, au reușit identificarea și interceptarea, ulterior procedând la predarea acestuia către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Dolj.”, se mai arată în postare.

„Niciunul dintre colegii noștri care si-a adus aportul la prinderea interlopului extrădat, nu a primit vreun semn de mulțumire sau felicitare din partea conducerii IPJ Dolj, IGPR sau chiar MAI, singurele merite fiind arogate de ministrul Vela, care a declarat: "Așadar, suntem cu ochii pe infractori, trebuie să știe acest lucru, oriunde s-ar afla ei. În România, în orice țară sau pe orice continent".

Chiar dacă nu s-a dorit evidențierea colegilor noștri, ei își vor face meseria în continuare la fel de bine cum și-au făcut-o și până acum și cu siguranță vor avea rezultate cel puțin la fel de bune, însă ceea ce este frustrant în această meserie e că de cele mai multe ori meritele și reușitele polițiștilor din stradă sunt însușite de șefii ierarhici, inspectorii șefi sau chiar de ministru.

Dacă șefii lor nu și-au permis să-i felicite pe cei doi colegi, noi le mulțumim pentru flerul și conștiinciozitatea de care au dat dovadă și le dorim cât mai multe reușite.

Bravo băieți! Fiți în continuare cu mâna pe infractori, nu cu ochii.”, au mai scris reprezentanții polițiștilor.

 

Luigi Cristinel Popescu, în vârstă de 51 de ani, cunoscut drept unul dintre „exponenții lumii interlope din Craiova”, conducea o grupare care trafica rromi din Dolj, Mehedinți și Vâlcea pe care îi ducea la muncă în SUA și Canada.

Membrii grupării ar fi obținut din activitatea infracțională peste 1 milion de dolari.

Curtea de Apel Craiova a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare americane și a fost emis un mandat de arestare pe numele lui Lugi Cristinel Popescu.

×