x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conflict - Ceferiştii ameninţă cu grevă la Summit

Conflict - Ceferiştii ameninţă cu grevă la Summit

06 Mar 2008   •   00:00

Ca şi la 1 februarie, când "protestul spontan" al angajaţilor SNCFR a blocat traficul feroviar pentru trei ore, ieri s-au oprit trenurile în toată ţara doar două ceasuri (între orele 7:00 şi 9:00), ca semnal adresat ministerului.



Ca şi la 1 februarie, când "protestul spontan" al angajaţilor SNCFR a blocat traficul feroviar pentru trei ore, ieri s-au oprit trenurile în toată ţara doar două ceasuri (între orele 7:00 şi 9:00), ca semnal adresat ministerului.

Ceferiştii au ameninţat ieri că vor opri circulaţia trenurilor în perioada Summit-ului NATO dacă nu li se vor soluţiona cererile. Liderii sindicali au declarat jurnaliştilor că protestele lor de anul acesta au fost minore, iar grevele s-ar putea extinde mai multe zile, înregistrând, implicit, pierderi semnificative pentru companie. În iunie 2005 a fost grevă generală, activitatea oprindu-se pentru 23 de zile, câte patru ore pe zi, tot pentru majorări salariale. Feroviarii au renunţat atunci la protest, greva fiind declarată ilegală de instanţă, iar ei nu au primit majorările cerute.

Feroviarii cer o majorare a salariilor cu 18 %, în timp ce  administraţia le-a oferit doar 10%. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că salariile pot creşte doar dacă se fac reduceri de personal. El mai spune că în cazul unei greve prelungite, pe durata Summit-ului, va avea grijă să declare acţiunea ilegală şi să-i sancţioneze pe cei vinovaţi.

×
Subiecte în articol: observator