x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Consiliul Concurenței investighează creșterea prețurilorde pe piața carburanților

Consiliul Concurenței investighează creșterea prețurilorde pe piața carburanților

10 Mar 2022   •   09:04
Consiliul Concurenței investighează creșterea prețurilorde pe piața carburanților
Sursa foto: djedzura/Getty Images/iStockphoto

Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, anunță instituția.

Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu.

”Este o situație internațională dificilă și volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situație, deoarece o eventuală creștere nejustificată a prețurilor poate conduce la sancțiuni”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Reprezentanții Guvernului au anunțat ieri că nu sunt probleme cu stocurile de carburanți, iar România nu are nicio problemă cu aprovizionarea benzinăriilor.

Conform datelor afișate de aplicația Monitorul Prețurilor, creșteri mari ale prețurilor carburanților s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanț de distribuție și unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria prețurile carburanților sunt plafonate, ceea e a condus la penurie.

Consumatorii pot utiliza aplicația Monitorul Prețurilor pentru Carburanți pentru a afla care sunt prețurile practicate de benzinării.

Autoritatea de concurență a aplicat mai multe sancțiuni pe piata carburanților. Astfel, 6 companii de distribuție a carburanților (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL și Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, sancțiune confirmată de instanță în 2016.

De asemenea, trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi (SC Tinmar Ind SA Bucureşti, SC Planoil SRL Bucureşti, SC Planoil Industries SRL Bucureşti) au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: consiliul concurenţei