x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constantin Iancu a demisionat din PDL

Constantin Iancu a demisionat din PDL

26 Feb 2009   •   00:00

Democrat-liberalul Constantin Iancu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, suspectat de legături cu lumea interlopă, a demisionat, astăzi, din PDL şi din funcţia de vicepreşedinte executiv al PDL Dolj, scrie Mediafax.



Potrivit unui comunicat al PDL Dolj, demisia lui Iancu a fost înregistrată la secretariatul Organizatiei PDL Dolj cu numărul 9 din 26 februarie 2009. "Mi-am depus demisia din partid pentru a nu face rău partidului şi pentru a nu afecta imaginea partidului. Nu ştiu ce voi face de aici înainte. Deocamdată, mă aşteaptă producătorii agricoli pentru că sunt multe de făcut prin judeţ, în acest sens", a declarat Constantin Iancu. Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, a cerut Organizaţiei PDL Dolj să-l demită pe Constantin Iancu din calitatea de membru al acestui partid, anunţă un comunicat de presă al formaţiunii. Costel Iancu, directorul general al ANIF, şi-a prezentat demisia din această funcţie, iar aceasta urma să fie aprobată ieri de Consiliul de Administraţie al ANIF şi să fie numit un nou preşedinte, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că democrat-liberalul Costel Iancu, suspectat de legături cu lumea interlopă, ar trebuie să fie dat afară din PDL, şi nu "rugat" să-şi dea demisia din conducerea ANIF, cum a făcut ministrul Sârbu sau din partid, cum a făcut Emil Boc. Pe de altă parte, preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, marţi, la Calafat, că în cazul în care directorul ANIF, Constantin Iancu, nu-şi va prezenta demisia din funcţie, atunci i se va solicita ministrului Agriculturii Ilie Sârbu să-l demită. Întrebat dacă Constantin Iancu va fi exclus din PDL, Berceanu a afirmat că situaţia acestuia va fi pusă în discuţie în cadrul unei şedinţe a organizaţiei judeţene, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. "Vom avea o şedinţă în care se va vorbi despre această parte a lucrurilor pentru că există o diferenţă mult prea mare între ceea ce a apărut în presă în cursul săptămânii trecute şi ceea ce ştiam noi", afirma Berceanu.

×
Subiecte în articol: romania iancu constantin iancu