x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Damen: Nu am primit informații oficiale privind suspendarea licitației de corvete

Damen: Nu am primit informații oficiale privind suspendarea licitației de corvete

12 Ian 2019   •   18:54
Damen: Nu am primit informații oficiale privind suspendarea licitației de corvete

Compania Damen a precizat sâmbătă că până în prezent nu a primit informaţii oficiale de la autorităţile române privind suspendarea licitaţiei de corvete multifuncţionale.
"Până la acest moment, nu au fost primite informaţii oficiale de la autorităţile române privind suspendarea licitaţiei. Acest lucru va întârzia şi mai mult întregul program de reînnoire a flotei navale române. Aşteptăm comunicarea ulterioară din partea autorităţilor române privind licitaţia şi despre această suspendare. Suntem disponibili pentru clarificări suplimentare, iar Damen va coopera pe deplin şi în mod transparent cu autorităţile române în această chestiune, dacă ni se va cere. Susţinem pe deplin autorităţile române în desfăşurarea investigaţiei privind informaţiile prezentate în mod repetat de o parte a presei româneşti şi care ar putea fi considerate confidenţiale. Înţelegem necesitatea unor proceduri de verificare şi sprijinim în totalitate autorităţile române, reafirmând că oferta Damen respectă cu stricteţe procedurile de licitaţie şi normele în vigoare", precizează compania, într-un comunicat transmis AGERPRES.
În context, Damen subliniază "că oferta sa este pe deplin conformă cu întregul program de reînnoire a flotei Forţelor Navale Române". "Suntem încrezători în experienţa noastră vastă în cadrul Şantierului naval Damen Galaţi", se mai arată în comunicatul citat.
Vineri, MApN anunţa că secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, i-a adus la cunoştinţă ministrului Apărării, Gabriel Leş, că a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în legătură cu derularea programului de înzestrare cu corvete, procedura fiind suspendată.
"Secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă Programului de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională', a prezentat ministrului Apărării Naţionale un raport de informare cu privire la acest subiect. Astfel, secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial 'Corvetă multifuncţională'", preciza un comunicat al MApN.
Conform ministerului, procedura de achiziţionare a corvetelor a fost suspendată.
"Având în vedere acest aspect, precum şi faptul că, la această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa SA, ca parte la 'Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa SA', solicită 'anularea în tot a HG nr. 48/ 2018', act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire la suspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate", afirma comunicatul MApN. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: corvete ministerul apărării