x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dem Rădulescu – pivotul umorului copios

Dem Rădulescu – pivotul umorului copios

11 Mai 2009   •   00:00
Dem Rădulescu – pivotul umorului copios

A trăit modest, decent şi demn. A fost răsfăţat de public, umorul său cizelat prin studiu devenind marca inconfun­dabilă a personalităţii sale. A debutat ca actor amator la vârsta de 17 ani la un bal organizat de fanfara gării.



În 1954 termina IATC obţinând bursă pe toată perioada facultăţii. În 1956 a câştigat premiul I pentru interpretare cu piesa "Steaguri pe turnuri" la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu şi unul dintre primele roluri a fost în filmul "Politică şi delicatese".

A debutat în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti, căruia i-a rămas fidel toată viaţa. A mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi Teatrul de Comedie. Datorită talentului pedagogic şi bogatei experienţe creatoare în activitatea didactică, Dem Rădulescu a contribuit la formarea a zeci de tineri actori va­loroşi ca profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. "Eu am părinţi şi cine are pă­rinţi trebuie să-i respecte, să nu-i uite. Să nu crea­dă cineva că Teatrul a-nceput cu el. E plin teatrul de asemenea suficienţe. Noi, actorii, suntem copii de duminică ai oraşului" - le spunea profesorul Dem Rădulescu elevilor săi.

După decembrie 1989 a devenit pivotul umorului copios şi al satirei politico-sociale din tele-revelioanele Televiziunii Române.










Calendar mai 2009
Luni, 25 mai, Jurnalul Naţional vă întâm­pină cu o Ediţie de Colecţie despre un mare interpret: me­nestrelul Bucureştilor vechi şi noi - Gică Pe­tres­cu. Mai ştie oare pământul câte generaţii au fredonat cântecele lui Gică Petrescu? Vă ofe­rim astfel prilejul de a reasculta cân­tecele lui Gi­că Petrescu, regăsite pe un nou album de colecţie.

×
Subiecte în articol: observator