x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din nou la închisoare - Felicia Fierăscu, aviz negativ

Din nou la închisoare - Felicia Fierăscu, aviz negativ

de Gabriela Mladin    |    07 Mar 2008   •   00:00
Din nou la închisoare - Felicia Fierăscu, aviz negativ

Tânăra mămică din Rovinari, condamnată la un an de închisoare cu executare, se întoarce azi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu-Jiu, fiind nevoită să lase singuri doi copii minori. În vârstă de 29 de ani,



Tânăra mămică din Rovinari, condamnată la un an de închisoare cu executare, se întoarce azi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu-Jiu, fiind nevoită să lase singuri doi copii minori. În vârstă de 29 de ani,

Felicia Fierăscu (foto) a primit aviz negativ din partea Ministerului Justiţiei pe motiv că este recidivistă. Drept urmare, nici şeful statului nu a dispus graţierea femeii, cerută de aceasta din decembrie 2007. Felicia Fierăscu a fost condamnată la un an de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, întrucât nu şi-a achitat pensia alimentară pentru o minoră încredinţată tatălui. Suma totală neachitată era de 700 de lei, bani pe care Felicia Fierăscu i-a plătit după ce a fost condamnată definitiv şi irevocabil. Prea târziu, întrucât judecătorii au reţinut că femeia a comis fapta.


SOLICITARE. Din spatele gratiilor, tânăra a cerut preşedintelui Traian Băsescu graţierea individuală pe motive sociale, întrucât acasă mai are doi copii, cel mai mic în vârstă de un an şi două luni pe care încă îl alăpta. Traian Băsescu a respins solicitarea, întrucât Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a dat aviz negativ acestei solicitări. Motivul: Felicia Fierăscu este recidivistă, primind şase luni cu suspendare pentru furt de curent electric.

×
Subiecte în articol: observator felicia fierăscu felicia fier