x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Fostul primar din Jucu, condamnat

Fostul primar din Jucu, condamnat

de Lacrima Andreica Publicat la 12 Mai 2009 00:00 Modificat la 12 Mai 2009 00:00

Petre Coste, fost primar al comunei Jucu din judeţul Cluj, a fost condamnat ieri la cinci ani de închisoare cu privare de libertate, pedeapsa dispusă de instanţă la apel fiind astfel mai mare decât sentinţa iniţială a Tribunalului Cluj, de doi ani şi 10 luni de închisoare, cu suspendare.



Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Cluj ca urmare a unei acuze de luare de mită. A mai fost condamnat la închisoare pentru trei ani şi inginerul agronom Ioan Petean, considerat complice al fostului primar din Jucu.

Coste este pus sub acuzare într-un dosar întocmit de DNA conform căruia ar fi pretins 18.000 de euro de la o persoană care ar fi urmat să devină proprietara unui teren de 45 de hectare situat în apropierea fabricii Nokia din Jucu.

Acesta a fost arestat după ce i s-ar fi organizat un flagrant delict în cursul căruia ar fi încasat 10.000 de euro din suma pretinsă. Reclamantul a fost Adrian Muntean, membru PSD şi consilier local al comunei Săvădisla.

×
Subiecte în articol: observator