x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pericol! Fragmente de dronă cu explozibil la bord, găsite în județul Galați

Pericol! Fragmente de dronă cu explozibil la bord, găsite în județul Galați

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2025   •   13:41
Pericol! Fragmente de dronă cu explozibil la bord, găsite în județul Galați

Echipele de specialiști au găsit, în județul Galați, fragmente de dronă, care provin de la un aparat de zbor fără pilot de proveniență rusească. La bordul aparatului de zbor a gost identificată încărcătură de luptă activă, care urmează a fi detonată controlat la fața locului.

„Echipa de specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne acționează în cursul zilei de sâmbătă, 1 martie, în zona din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, unde au fost semnalate, ieri, fragmente de dronă. Zona se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură. Din expertizările efectuate de investigatori, a rezultat că fragmentele provin de la un aparat de zbor fără pilot de proveniență rusească. Pe baza procedurilor de expertiză și analiză efectuate, a fost identificată prezența la bordul aparatului de zbor a unei încărcături de luptă active, care urmează a fi detonată controlat la fața locului, pentru eliminarea oricărei stări de pericol la adresa populației locale, operația fiind în curs de desfășurare la ora transmiterii comunicatului”, anunță MApN.

Efectivele MAI au instituit un perimetru de siguranță corespunzător, prin delimitarea zonei afectate, stabilirea de puncte de acces restricționat, astfel încât să nu se permită accesul persoanelor neautorizate în zonele respective. Aceste măsuri vor fi menținute până la finalizarea evaluării și intervenției specializate.

„În vederea protejării vieții cetățenilor, persoanele civile din zonă au fost informate despre pericolele existente, cu recomandarea fermă de a se menține la distanță de zona afectată. De asemenea, polițiștii și jandarmii vor intensifica patrularea în zonă pentru a preveni accesul neautorizat, până la momentul în care nu vor mai exista riscuri pentru siguranța publică. Rugăm cetățenii să respecte recomandările autorităților și să rămână la distanță de zonele izolate până la finalizarea procesului de securizare”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: drona explozibil galaţi