x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPF: Peste 30.000 pachete de ţigări confiscate la frontiera de nord

IGPF: Peste 30.000 pachete de ţigări confiscate la frontiera de nord

11 Mai 2019   •   13:25
IGPF: Peste 30.000 pachete de ţigări confiscate la frontiera de nord
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au confiscat, vineri, la "frontiera verde" peste 30.850 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 361.000 de lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România, informează Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Potrivit sursei citate, vineri, în jurul orei 02.20, poliţiştii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Straja, judeţul Suceava, un grup de persoane care transporta colete voluminoase. Pentru reţinerea persoanelor care nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă cei în cauză nu s-au oprit şi au fugit în localitatea Straja, precizează IGPF.

În urma cercetării zonei, pe teritoriul românesc au fost descoperite mai multe colete care conţineau cantitatea de 22.360 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 261.612 de lei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, arată sursa citată.

Joi, poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat, în aceeaşi zonă, mai multe colete cu 3.498 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 40.926 lei, caz în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Totodată, poliţiştii de frontieră din Sectorul Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului, au descoperit, vineri, în apropierea graniţei cu Ucraina mai multe colete cu 4.992 pachete cu ţigări, provenite din Ucraina, în valoare de 58.400 de lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, mai informează IGPF.

AGERPRES

×