Poliţia a filmat momentul în care trei persoane plasau un dispozitiv explozibil sub maşina interlopului din Piatra Neamţ Bogdan Moraru. Potrivit prefectului Ilie Dumitru Haralambie Mitea, dispozitivul explozibil a fost dezamorsat cu succes de geniştii veniţi special de la Bucureşti.
"Acţiunea s-a încheiat cu succes, dispozitivul explozibil a fost dezamorsat. Cele nouă familii evacuate din bloc s-au reîntors în locuinţe. Situaţia a reintrat în normal. Urmează alte acţiuni specifice ale anchetatorilor", a mai spus prefectul, potrivit Agerpres.
Peste un kilogram de explozibil tip C4 a fost amplasat sub maşina interlopului Bogdan Mararu, urmând ca dispozitivul improvizat să explodeze în momentul în care autoturismul, un Land Rover negru de peste 100.000 euro, s-ar fi pus în mişcare.
Trei persone au fost reţinute de poliţiştii nemţeni. Potrivit inspectorului şef al IPJ Neamţ, cei trei sunt din Târgu Ocna, judeţul Bacău, dar mai este vizată şi o a patra persoană care are calitatea de instigator şi care încă nu a fost prinsă.
Sursa video: RTV.net