!! Ne enervează vânzătoarele isterice care trântesc uşile şi pufnesc, străduindu-se cu perseverenţă să te facă să te simţi cât mai naşpa cu putinţă. Tantile astea se gândesc, poate, c-o fi magazinul lu' mama lor şi d-aia se poartă aşa de urât. Săracul om pus la zid! Ar trebui, probabil să-şi facă harakiri când ajunge acasă din cauză c-a pus-o pe doamnă să deschidă de două ori uşa frigiderului "pe căldura asta"!
!! Că tot suntem la capitolul "vânzătoare", aţi observat, pesemne, acel gen de proprietăreasă de magazin care speculează la maximum relaţiile de prietenie cu clientul, doar ca să-l facă p-ăla să se simtă prost că nu cumpără nimic. "N-aţi mai cumpărat de mult de la noi! Ce s-a întâmplat?" "Ee, ce să fie", îi răspunzi în gând, "nu e decât c-aveţi nişte preţuri moartea pasiunii. Asta-i tot", dar cu voce tare îi spui "Ee, lăsaţi, că n-au intrat zilele-n sac". Ce drăguţ!
!! Ne enervează unii invitaţi de prin emisiunile tv care se plimbă de la un mogul la altul şi care comentează ei diferite chestii de prin peisajul urbanistic general. Spre exemplu, nişte astfel de neni s-au găsit să mai dezbată puţin introducerea pedepsei cu moartea în Codul Penal, folosind din minut în minut cuvântul "empatie". Stimaţi telespectatori, acest termen dezvăluie o afecţiune spontană, neexplicabilă prin cuvinte, fără sens în contextul în care-l "folosea" ei.
!! Ne enervează tupeul federalilor din fotbal, care s-au găsit ei acum s-o retrogradeze puţin pe Universitatea Craiova că n-are cai la bicicletă. Propunem ca Dinamo (că şi-aşa nu joacă nimic) să fuzioneze cu FC Timişoara, Steaua cu Unirea, Argeş şi Craiova să retrogradeze şi uite-aşa e toată lumea din FRF mulţumită.
VORBE DE DUH ;)
Omul cu meşteşug nu piere.
Cel mai mic e mai voinic.
Spune-mi cu cine mergi, şi-ţi voi spune ce plăteşti.
Meşterul de la Hârlău strică bun şi face rău.
Mielul blând suge la două oi.
Nu e miere fără fiere.
Când nu e vânt, nu macină moara.
Ceea ce la tine e de mirare la mine cuvânt nu are.
Omul prost nu-mbătrâneşte, cel cu minte se topeşte.
Ion Cuceu, Dicţionarul proverbelor româneşti, Litera Internaţional
Citește pe Antena3.ro