La numai nouă ani şi-a lansat primul volum de versuri

Elleny Pendefunda, fundiţa de nouă ani a poeziei româneşti. Este poate cel mai tânăr autor al unui volum de versuri din România. Evident, fiind vorba despre o carte scoasă la o editură serioasă, cu o lansare spectaculoasă: scriitori, critici, amatori de autografe, pe scurt: un ceremonial pentru care mulţi poeţi consacraţi ar fi invidioşi. Cei mai importanţi invitaţi? Colegii de şcoală ai fetiţei, care este în clasa a II-a la Şcoala Junior a Univesităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.

Cu o nonşalanţă ce izvorăşte din talentul său precoce, fetiţa sare coarda peste litere se dă în balansoar cu cuvintele, joacă şotron cu rimele şi poemele reuşite. Imaginaţia debordantă o face să inventeze piese de teatru, modifică poveşti, le aduce îmbunătăţiri, schimbă cursul literaturii române făcând poezie din modestele fapte obişnuite. Ca un artist adevărat, sensibil, suferă şi scoate din joben câte o floare sau o coroană de cuvinte. Elleny Pendefunda scrie poezii de aproape doi ani. Între un şotron şi un joc în curtea şcolii, fetiţa aşterne cu o uşurinţă de invidiat poezii pe hârtie. Versuri valoaroase scrise dintr-o suflare, poeme reuşite pe care până şi crititicii literari sunt invidioşi. Cum? Pentru că aşa îi vine, pronia cerească, atât, a fost răspunsul ei dezarmant. De câteva zile şi-a lansat şi propria carte de versuri. La eveniment a participat toată floarea cea vestită a liricii ieşene.

Poetul Horia Zilieru, scriitorul Constantin Dram, editorul Daniel Corbu, ca şi unul dintre colegii de şcoală care au ţinut câte un speech au avut numai cuvinte de laudă la adresa sa. La final, fetiţa de o şchioapă a acordat zeci de autografe, ca şi reporterului, căruia i-a şi depănat din tainele poeziei. După cum precizează tatăl fetiţei, care se ocupă îndeaproape să-i cultive talentele artistice, Elleny nu acceptă s-o atingi nici cu un sfat, darămite cu o floare. Nu acceptă să-i modifici nici măcar un catren, să-i muţi o virgulă, o cratimă, un distih. Evident, ca orice artist, are conştiinţa propriei valori. La lansarea cărţii, alături de poeţii sus-amintiţi, asistenţa pe sprânceană a fost formată din elevii de şcoală unde precocea "poetesă" învaţă. Ca un scriitor adevărat, fire artistică, Elleny a trăit cu ardoare evenimentul, înmagazinând sentimente şi trăiri deosebite, izvorul temelor viitoarelor sale poezii.

La întâlnirea cu tânăra poetă a ţinut să fie prezent şi tatăl ei. Aşa am aflat că părintele nu a ştiut că fetiţa lor va intra atât de uşor în groapa cu lei. Elleny mi-a întins mâna cu modestie şi şi-a scris cu litere bine fixate numele pe carte. Încă un autograf cu carte. Slăbuţă, cu un corp longilin, dar nu foarte înaltă, fetiţa nu pare un copil ieşit din comun. Doar o atitudine uşor rezervată îi trădează apucăturile artistice. Nu a avut emoţii la interviu, aşa cum nu a avut nici la lansarea cărţii. Totul a început pentru Elleny acum doi ani, când a învăţat să citească şi, la puţin timp după aceea, să scrie. Învaţăse la un moment dat o poezie de Otilia Cazimir. S-a dus la părintele său şi i-a spus: "Tata, dar eu nu pot face ceva asemănător, la urma urmelor rimele îmi plac foarte mult". A început aşa, deodată, să facă rime, unele destul de complexe, dificile, apoi la scurt timp pur şi simplu se juca cu ele. Poeziile i-au plăcut încă de la grădiniţă, când le învăţa repede şi le recita cu dezinvoltură. Apoi l-a văzut şi pe tatăl său scriind poezii. La început se mai juca puţin, mai adăuga un vers. La primele încercări mai dificile îl mai întreba pe tata cum trebuie să "deseneze" versurile, cum să fie rima, unele lângă altele. Sursa tuturor acestor inovaţii: propria imaginaţie, ideile proprii. "Îi veneau idei, se aşeza la masă şi pur şi simplu începea să scrie, uneori lucruri foarte simple, un distih (două versuri), un catren (patru) şi aşa mai departe", povesteşte tatăl său, medicul poet Liviu Pendefunda. Modelul ei este de multe ori mama: "ca o furnică sub lalea".

DEBUTUL
Debutul publicistic a avut loc pe când era în clasa I, în revistele Şcoala Junior şi Oglinda literară. Temele de atunci? Inspirate din viaţă, din sentimentele şi trăirile acumulate. Poeţii îndrăgiţi la început? Otilia Cazmir, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, dar îi plac şi versurile citite în franceză de tata: din Prevert sau Verlaine, de exemplu. Modestă, ea se consideră doar un copil obişnuit căruia îi place să se exprime în versuri. A fost impresionată după lansarea cărţii sale de poezii intitulate "Răsărit de curcubeu". Nu a avut emoţii, deşi a vorbit unei săli întregi. Citim una dintre poezii. "Într-o zi am luat un pahar gol şi l-am pus pe pervazul de la geam. Când seara a venit, mama mi-a citit o poveste şi am auzit căzând un strop de apă. Dar ploaie nu era, ci-un strop de lacrimă/ a unui înger." O întreb cum i-a venit ideea poemului. Îmi răspunde în şoaptă: "pur şi simplu mi-a venit aşa, dintr-odată", încearcă ea să explice traseul de neînţeles al inspiraţiei. "Are multă imaginaţie, dar se exprimă frumos nu numai în versuri, ci şi în pictură, cântă la pian, citeşte piese de teatru, joacă în ele, le reinventează...", a spus tatăl fetiţei. Poetul ieşean Horia Zilieru a afirmat la lansarea cărţii că e chiar uşor gelos pe condensarea fantastică din versuri şi uşurinţa exprimării.

Ca şi în pictură, pentru că volumul de versuri este ornat şi cu principalele picturi ale lui Elleny. Sunt poezii clasice scrise dintr-o suflare. Puţine versuri cu ştersături, totul dintr-o singură mişcare. Ideea strângerii într-un volum a celor mai bune poezii ale sale scrise de circa doi ani a venit întâmplător. A fost apreciată la o întrunire a scritorilor când îl însoţea pe tata şi a avut curajul să citească celor din asistenţă din poeziile sale. Tuturor le-au plăcut, au încurajat-o şi i-au sugerat să scoată o carte. Dar atunci ea deja debutase, în revista Oglinda literară. Aşa a ajuns Elleny un mic campion, un pionier în lumea poeziei româneşti. În ce priveşte picturile, a participat la expoziţii colective, inclusiv în străinătate. Ca şi poetul Topârceanu, iubeşte mult animalele. Lui Elleny îi place să observe cu lupa fiecare gânganie mică, furnică, greier sau ce-o fi, tupilaţi în spatele unor flori mirabolante. Aceeaşi atenţie acordă şi operei sale: pentru fiecare cuvânt sau catren caută uneori în dicţionare, se uită la expresii şi la înţelesurile sale în toate enciclopediile avute la îndemână. "Vede ce sinonime sunt, ce variante sau familii de cuvinte. Pur şi simplu se joacă cu cuvintele!", spune tatăl său. Visează foarte mult, uneori cu ochii deschişi. Şi iubeşte mult curcubeul, de aici şi titlul volumului: "Răsărit de curcubeu". Îi place şi dramaturgia, iar cea mai "grea" carte citită de Elleny este "Adam şi Eva" de Liviu Rebreanu, l-a şi întrebat pe tatăl său ce i se părea mai dificil de înţeles în ea, după cum l-a întrebat şi alte lucruri: cum ar fi de ce se căsătoresc oamenii de acelaşi sex între ei. Privitor la imaginaţia debordantă: inovează noi piese de teatru cu două personaje din casă, păpuşile Barbie şi Tereza, care îi plac ei foarte mult. "Există în ea dorinţa de a trăi alături de ele într-o lume pe care de foarte multe ori o creează ea. Are depăşiri de gândire când vine cu întrebări dificile care ar putea fi stranii, profunde, puse şi de un adult. Acestea vin după o cercetare a răspunsurilor din propriul bagaj de cunoştinţe", mai spune tata.

A trăit dintotdeauna în prezenţa lor animalelor. Are căţel, pisică cu pisoi, papagal, broască ţestoasă, îi place să iasă în natură, să călătorească, să urce pe munte, să meargă la spectacole cochete. Şi peste tot pune întrebări, de ce trei petale şi nu cinci, de ce un cer, de ce o noapte, de ce o zi şi o împărăţie a copiilor atât de scurtă... Se poartă cocheţică în lumea minunată a viselor, ca şi acum visătoare, în viaţa de zi cu zi. Poate de aceea dimineaţă se trezeşte greu din lumea minunată a basmelor induse de somn. Mama sa este de părere că copilul lor le umple inimile de viaţă şi bucurie, iar tatăl este fericit să se ocupe de ea, pentru că a înţeles că nu pune sămânţă degeabă "în acest sol".

Îmi scrie emoţionată şi obosită de atâtea întrebări numele pe cartea care mi-o dăruieşte. Şi observ în timp ce o pozez cum îi răsar aşa, din senin, în colţul ochilor, două lacrimi. Ca două versuri: "Frământare: oricât aş vrea, nu pot visa. Nu pot cânta, nu pot mânca, nu pot dansa, nu pot/ şi-oricât aş vrea nu pot visa".