x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea şi şmecherii

Legea şi şmecherii

19 Mai 2009   •   00:00

Inspectorii Primăriei Capitalei au avut de lucru, din iulie 2008 şi până în mai 2009, fiind desfiinţate 213 construcţii provizorii neautorizate.



"Prin desfiinţarea construcţiilor amplasate ilegal, am reintrodus în circuitul spaţiilor verzi circa 35.000 de metri pătraţi. Luna aceasta am emis alte câteva zeci de dispoziţii, care au acelaşi scop. Şi nu ne oprim aici. Cu sprijinul procurorilor, dorim să convingem că nu poţi construi pe domeniul public şi nici pe cel privat fără a avea autorizaţie de construcţie, că legea trebuie respectată de oricine, chiar şi de cei cu potenţă financiară foarte mare", a declarat edilul Bucureştiului, Sorin Oprescu.

Direcţia Inspecţie şi Control a făcut 28.325 de controale, a întocmit peste 4.600 de procese-verbale şi a aplicat amenzi în valoare de circa 7,4 milioane RON. În urma dispoziţiei nr. 406 din 13.03. 2009, emisă de primarul general în timpul campaniei "Capitala creşte Verde", inspectorii Capitalei au dispus ridicarea a 380 de maşini abandonate pe domeniul public, au constatat că 95 de spaţii verzi erau întreţinute necorespunzător şi au trimis adrese către primăriile de sector şi către ADP-uri pentru remedierea deficienţelor.

×
Subiecte în articol: observator