x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reacția MAE, după ce un muncitor român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot

Reacția MAE, după ce un muncitor român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot

de Redacția Jurnalul    |    04 Aug 2023   •   14:30
Reacția MAE, după ce un muncitor român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot

Muncitorul român care ar fi fost împușcat pe Muntele Athos de un preot a fost operat. Totodată, Consulatul României la Salonic a pus la dispoziția familiei bărbatului datele de contact ale unui un avocat care vorbește limba română.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General la Salonic, precizează, la solicitările presei, că a fost notificat telefonic, pe 2 august 2023, cu privire la spitalizarea unui cetățean român în localitatea Polygiros, ca urmare a unui incident soldat cu rănirea prin împușcare a acestuia, și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și situația persoanei în cauză.

Potrivit informațiilor obținute de Consulatul General al României la Salonic, românul a fost supus unor intervenții medicale specifice într-o unitate medicală din zonă, iar o anchetă cu privire la circumstanțele producerii incidentului este în desfășurare.

Totodată, MAE precizează că reprezentantul Consulatului General al României la Salonic a pus la dispoziția familiei victimei datele de contact ale unui un avocat vorbitor de limba română și a solicitat poliției rapoartele detaliate privind împrejurările incidentului.

Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale, cu unitatea medicală și cu familia persoanei în cauză și acordă asistență consulară în vederea repatrierii.

Muncitorul român ar fi fost împușcat pe Muntele Athos de către un preot care trăgea după o pisică.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mae român preot