La Bursa locurilor de muncă, joburile s-au înmulţit, iar disperarea s-a mai domolit. Miile de români care se călcau în picioare pentru a-şi depune CV-urile la târgurile de joburi s-au mai calmat în acest sezon, fie pentru că şi-au dat seama că n-au pentru ce să ducă o astfel de luptă, fie pentru că mulţi au plecat să muncească în străinătate. “Vin din 2009 la fiecare târg şi nu am găsit nimic până acum. Mi-am pierdut locul de muncă în decembrie 2008, am 54 de ani şi nu mă angajează nimeni, dar am venit şi acum să mai încerc. Am mai lucrat cu ziua, pe la cunoscuţi, m-a ajutat salariul nevestei şi al băiatului nostru care a plecat să muncească în Anglia. Nu-mi mai fac iluzii, dar mai depun o dată CV-ul”, spune Marin I., un şomer din Bucureşti, care nu s-a grăbit să se aşeze la coada la târgul de joburi de la prima oră a dimineţii, aşa cum spune că făcea până acum. Oamenii nu sunt tocmai încântaţi de oferte, foarte multe fiind pentru salariul minim pe economie.
Numărul locurilor de muncă scoase la Bursa de astăzi s-a dublat faţă de ediţia precedentă. AMOFM a organizat astăzi, la Palatul Copiilor din Capitală, Bursa generală a locurilor de muncă. Au venit cu oferte 235 de angajatori , cu un total de 5.055 de posturi. La precedenta ediţie a Bursei generale a locurilor de muncă, din aprilie 2010, numărul locurilor de muncă era de numai 2.474, de la 158 de angajatori. Şi săptămâna trecută, la târgul de carieră “Angajatori de top”, organizat vineri şi sâmbătă la Sala Palatului din Bucureşti, numărul joburilor oferite de angajatori a fost aproape dublu faţă de cel din primăvara lui 2010.
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) are înregsitraţi 22.144 de şomeri la sfârşitul lunii martie, cei mai mulţi, respectiv respectiv 4.999 de persoane, provenind din sectorul 2 al Capitalei, conform purtătorului de cuvânt al AMOFM, Nicoleta Bortea Halmaghi. Cei mai puţini şomeri sunt în sectorul 5, respectiv 2.688 de persoane, şi în sectorul 1, 2.714 de persoane. În martie 2011, rata şomajului a scăzut în Capitală la 2,03%, de la 2,53%, cât era în luna martie a anului trecut, când 28.953 de persoane nu aveau loc de muncă.