În următoarele două zile, primăvara va da din nou semne în ţara noastră. Deşi babele au trecut, vremea va fi destul de capricioasă până la mijlocul lunii martie.
n următoarele două zile, primăvara va da din nou semne în ţara noastră. Deşi babele au trecut, vremea va fi destul de capricioasă până la mijlocul lunii martie. Astfel, deşi astăzi şi Mâine mercurul termometrelor va atinge în Bucureşti 18 grade Celsius, de joi vremea se va răci uşor. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, scăderea de temperatură se va resimţi pe parcursul zilei de joi, când va fi şi vânt în majoritatea regiunilor ţării, iar la munte vântul va sufla tare. Precipitaţiile, sub formă de ploaie, vor fi mai multe în zonele situate în interiorul Arcului Carpatic. Şi în Capitală, joi maxima nu va depăşi 13 grade Celsius şi este posibil să plouă slab ziua. La munte, în următoarele două zile, vor fi ploi slabe îndeosebi noaptea, cu precădere în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. În restul zonelor cerul va fi variabil. În zona montană se va simţi o răcire accentuată a vremii spre mijlocul săptămânii, ziua fiind posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Comentariul specialistulu
iPerioada "Babelor" s-a încheiat, capriciile vremii rămân. Deasupra Arhipelagului Britanic, o zonă depresionară care a determinat ieri vânt tare, dar şi ploi abundente deasupra Europei de Vest, se va menţine foarte activă şi astăzi; aceeaşi zonă depresionară va favoriza pătrunderea de aer cald în ţările sud-estice, dar şi a unui aer mai rece înspre nord-vestul şi în condiţiile în care circulaţia aerului se va intensifica şi pe această direcţie, în ţara noastră urmează variaţii termice spre creştere, apoi spre scădere în următoarele 2...3 zile. Scăderea de temperatură se va resimţi, însă nu foarte rău în câmpul temperaturilor, joi, când va fi şi vânt în majoritatea regiunilor.
meteorolog: Romica Jurca
Bucureşti
max. 18°C ● min.3°C● Azi (marţi): Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
● Mâine (miercuri): Cerul va fi variabil cu unele înnorări în prima parte a zilei şi din nou noaptea, când va ploua. Maxima: 18°C, iar minima: 4°C.
● Poimâine (joi): Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab în prima parte a zilei. Maxima: 14°C, iar minima: 2°C.
Azi în ţară
Temperaturi maxime● Bacău 15°C ● Baia Mare 14°C ● Braşov 12°C ● Buzău 17°C ● Cluj-Napoca 14°C ● Constanţa 14°C ● Craiova 16°C ● Deva 16°C ● Galaţi 17°C ● Iaşi 15°C ● Miercurea Ciuc 10°C ● Oradea 14°C ● Piteşti 16°C ● Sibiu 15°C ● Suceava 14°C ● Târgu-Mureş 15°C ● Timişoara 15°C
La munte
● Azi (marţi): Cerul va fi mai mult noros în nordul Carpaţilor Orientali, Carpaţii Occidentali şi masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali unde îndeosebi spre seară şi noaptea va ploua.● Mâine (miercuri): Cerul va fi noros în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali va ploua.
● Poimâine (joi): Cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi ziua, local vor cădea precipitaţii slabe, mixte. Vântul va prezenta intensificări.