Ca să scăpaţi de ploaie, trebuie să mergeţi la vot dimineaţa. Meteorologii au anunţat ieri că în ziua alegerilor sînt şanse să plouă, mai ales după-amiaza, cînd sînt aşteptate averse însoţite de descărcări electrice.
Ca să scăpaţi de ploaie, trebuie să mergeţi la vot dimineaţa. Meteorologii au anunţat ieri că în ziua alegerilor sînt şanse să plouă, mai ales după-amiaza, cînd sînt aşteptate averse însoţite de descărcări electrice. În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, favorabil ploii de scurtă durată. Vîntul va sufla slab şi moderat. Vremea va prezenta aceleaşi caracteristici şi în ţară.
În Spania, Franţa şi Italia cîmpul de presiune este şi va mai rămîne scăzut, iar circulaţia aerului, în apropierea suprafeţei solului şi în primele straturi de deasupra acestuia, dinspre Marea Mediterană. În altitudine, circulaţia aerului va fi dinspre ţările central-nordice, către cele de sud-est. În această conjunctură, norii formaţi se mai pot dezvolta pe verticală, la impactul, fie el şi indirect, cu lanţurile muntoase din apropiere. Astfel, la acest sfîrşit de săptămînă, şi în ţara noastră vremea va deveni instabilă cu mai multe ploi şi tot ce înseamnă manifestări de instabilitate atmosferică, în cursul nopţii de sîmbătă/duminică şi duminică, îndeosebi în prima parte a zilei. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI - max. 28°C - min. 14°C
Azi (sîmbătă):
Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate noaptea cînd vor fi averse, oraje şi intensificări de scurtă durată ale vîntului.
Mîine (duminică):
Cerul va fi temporar noros, favorabil ploii de scurtă durată ziua. Maxima: 26°C, iar minima: 12°C.
Poimîine (luni):
Vremea va fi frumoasă, cu cerul variabil şi vîntul slab pînă la moderat. Maxima: 24°C, iar minima: 9°C.
Pe litoral
Azi (sîmbătă):
Vremea va fi în general frumoasă. În cursul zilei cerul va fi variabil, dar se va înnora noaptea cînd pe arii restrînse vor fi averse, oraje şi intensificări de scurtă durată ale vîntului. Maxima: 24°C, iar minima: 15°C. Temperatura apei mării va avea valori între 15... 17°C.
Mîine (duminică):
Vremea va fi uşor instabilă. Ziua cerul va fi noros şi local vor cădea averse, însoţite de oraje şi intensificări ale vîntului. Maxima: 22°C, iar minima: 13°C. Temperatura apei mării va fi de 15... 16°C.
Poimîine (luni):
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vîntul va sufla moderat mai ales ziua. Maxima: 21°C, iar minima: 13°C. Temperatura apei mării va fi de 15... 16°C.
La munte
Azi (sîmbătă):
În a doua parte a zilei şi noaptea vor fi înnorări şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, oraje şi intensificări de scurtă durată ale vîntului. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20... 25 l/mp şi vor fi căderi de grindină.
Mîine (duminică):
Cerul va prezenta înnorări şi local, în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, vor fi averse şi oraje.
Poimîine (luni):
Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza cînd izolat vor fi averse şi oraje.