Potrivit unui comunicat al ministerului, sunt disponibile 2.187 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi), în unităţi militare din Bucureşti şi 38 judeţe - Ilfov, Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
MApN precizează că la prezentarea la centrul militar, cetăţenii interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.
De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.
MApN anunță că au fost luate o serie de măsuri care au ca scop creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt: creşterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut; creşterea cuantumului indemnizaţiei de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradaţiilor şi a soldei de comandă, pe lângă solda de grad; eliminarea obligaţiei privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situaţia nesemnării/ nefinalizării contractului sau eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviştilor voluntari în străinătate.
(sursa: Mediafax)