Vulcanii Noroioşi reprezintă o arie specială de conservare, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi arie naturală protejată conform unui ordin al Ministerului Mediului, sit aflat în teritoriul administrativ al comunelor Berca şi Scorţoasa din judeţul Buzău.
"Platoul cu Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici se întinde pe 13,23 hectare, iar cel pe care se află Vulcanii de la Păclele Mari pe 18,8 hectare. De interes este, mai ales, peisajul, precum şi două specii de plante halofile: Nitraria Schoberi - Gărdurariţa şi Obione Verrucifera, aflate aici la limita vestică a arealului lor. Flora este reprezentată de un număr de 596 de specii de plante superioare", informează Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău.
Arealul restrâns în care se regăseşte Gărdurariţa îi conferă o protecţie strictă, de interes naţional.
"Rezervaţiile Naturale Vulcanii Noroioşi Pâclele Mari şi Vulcanii Noroioşi Pâclele Mici au fost desemnate zone protejate, pentru conservarea fenomenelor geologice cunoscute sub denumirea de vulcani noroioşi şi protejarea habitatului natural unicat la nivel naţional 'Comunităţi vest-pontice cu Nitraria schoberi şi Artemisia santonicum'. Din punct de vedere legislativ, Nitraria schoberi (Gărdurariţă) este listată în anexa 4B din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice ca fiind o specie de interes naţional, care necesită o protecţie strictă. În prezent, nu există o explicaţie documentată pentru prezenţa şi distribuţia speciei în Europa, în afara ariei principale de distribuţie. Conform manualului Habitatele din România, comunitatea de Nitraria schoeberi, în codominanţă cu Artemisia santonicum, este răspândită în judeţul Buzău, pe cuprinsul Rezervaţiilor din zona vulcanilor noroioşi", au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii ANANP.
Regăsită pe o arie relativ restrânsă de jur-împrejurul Vulcanilor Noroioşi, Gărdurariţa a fost afectată de seceta pedologică înregistrată în ultimii ani, care a culminat cu temperaturile extreme înregistrate pe parcursul ultimelor luni. În urma analizelor din teren, specia protejată nu a fost însă afectată de uscăciune.
"Gărdurariţa este o plantă originară din Asia, fiind întâlnită în România doar în această zonă. De asemenea, aici se mai întâlnesc o serie de asociaţii vegetale caracteristice zonelor de silvostepă: colilia, pirul stepic, iarba de sadină, soschiul, ruşcuţa de primăvară. Arbustul Nitraria schoberi are densitate mică, dar este bine reprezentat în zonă, realizând, împreună cu plantele mai sus-menţionate, fitocenoze caracteristice numai acestor locuri. Se estimează că habitatul R1512-Comunităţi vest-pontice cu Nitraria schoberi şi Artemisia Santonicum ocupă o suprafaţă de aproximativ 2-5 hectare, în jurul Vulcanilor Noroioşi. Există numeroase studii care prezintă efectul schimbărilor climatice asupra vegetaţiei. Nitraria schoberi a fost afectată de fenomenul de secetă, însă în urma verificărilor efectuate prin deplasărilor în teren ale Serviciului Teritorial Buzău al ANANP, arbustul nu prezintă uscări accentuate", informează ANANP.
Pentru a conserva specia, potrivit specialiştilor au fost luate o serie de măsuri, printre ele regăsindu-se stimularea regenerării exemplarelor prin îndepărtarea porţiunilor uscate şi interzicerea păşunatului în aria de distribuţie a speciei.
"ANANP Serviciul Teritorial Buzău efectuează periodic activităţi de monitorizare în ariile naturale protejate Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici şi Rezervaţiile Naturale Vulcanii Noroioşi Pâclele Mari şi Vulcanii Noroioşi Pâclele Mici. Rezervaţiile de la Vulcanii Noroioşi prezintă importanţă atât din punct de vedere geologic, cât şi din punct de vedere botanic, datorită vegetaţiei halofile specifice. Comunităţile vest-pontice cu Nitraria schoberi şi Artemisia santonicum formează un habitat unicat la nivel naţional şi, probabil, european", subliniază sursa citată, conform AGERPRES.
Gărdurărița - Planta protejată de la Vulcanii Noroioși
Gărdurărița, cunoscută și sub denumirea științifică Nitraria schoberi, este o specie de plantă rară și protejată, care se întâlnește în mod special în zona Vulcanilor Noroioși din România. Această plantă este remarcabilă nu doar prin aspectul său unic, ci și prin habitatul său extrem de specific și condițiile particulare de creștere.
Gărdurărița este un arbust de mici dimensiuni, care poate ajunge la înălțimi de până la 1-2 metri. Frunzele sale sunt de obicei mici, ovale, iar florile sunt mici, galbene sau alb-verzui, adunate în inflorescențe la capetele ramurilor. Fructele sunt bace, de culoare roșie sau negricioasă, și au un gust acru, fiind comestibile în anumite condiții.
Această plantă este deosebit de adaptată la solurile sărace, sărăturoase și la condițiile extreme de secetă, ceea ce îi permite să supraviețuiască în medii în care puține alte plante pot trăi. Gărdurărița este, de asemenea, tolerantă la salinitate, fiind una dintre puținele specii care pot prospera în solurile saline din jurul Vulcanilor Noroioși.
Gărdurărița este o specie halofită, adică o plantă care se dezvoltă în soluri cu un conținut ridicat de săruri. În România, această plantă este aproape exclusiv întâlnită în zona Vulcanilor Noroioși din județul Buzău, un loc renumit pentru peisajul său unic și activitatea geotermală specifică.
Vulcanii Noroioși reprezintă un fenomen natural rar, unde emisiile de gaze subterane ridică la suprafață nămol și argilă, formând conuri de noroi care, în timp, creează un peisaj selenar. Solul din această zonă este extrem de sărat și impropriu pentru majoritatea speciilor de plante, dar gărdurărița s-a adaptat perfect acestui mediu.