x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune președintele Nicușor Dan despre pensiile magistraților înaintea deciziei CCR de mâine

Ce spune președintele Nicușor Dan despre pensiile magistraților înaintea deciziei CCR de mâine

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2026   •   16:01
Ce spune președintele Nicușor Dan despre pensiile magistraților înaintea deciziei CCR de mâine
Sursa foto: presidency.ro/Președintele Dan a evitat să se antepronunțe pe subiect având în vedere că mâine este așteptată decizia CCR

Președintele Nicușor Dan a vorbit, într-un interviu acordat RRA, despre dezbaterile și amânările de la Curtea Constituțională pe tema reformei pensiilor magistraților pe care insistă premierul Ilie Bolojan.

„Este neplăcut că a existat această tergiversare. Mai ales că este un proiect de lege cu o modificare relativ minoră care vine din vara acestui an. Deci nu erau așa de multe lucruri de cercetat la ea. Faptul că au fost toate aceste amânări succesive, nu cred că a făcut bine nici Curții, nici imaginii pe care românii și-o fac despre statul român în general.

Dincolo de această întârziere, evident că mi-aș dori ca proiectul să treacă și lucrurile să fie puse în practică”, a spus șeful statului.

Președintele Dan a evitat să se antepronunțe pe subiect având în vedere că mâine este așteptată decizia CCR, dar susține că opiniile juridice contrare Guvernului Bolojan sunt legitime:

„Dincolo de asta, orice fel de opinie juridică care să fie în contradicție cu alte opinii juridice, în cazul acesta a Guvernului, a coaliției, este legitim să existe. Nu trebuie să ne mire, să ne surprindă. Numai că momentul în care decizia aceasta a fost luată, trebuia să fie mult, mult mai devreme.

Dreptul nu este o știință 100% exactă. Există chestiuni din viața reală, există interpretări care pot să fie diferite. A existat bună credință din partea Guvernului, dacă se va întâmpla să se constate că o anumită parte din textul propus de guvern să nu fie constituțional, asta nu înseamnă nici reaua credință a Guvernului, nici a Curții Constituționale.

Numai că tot procesul acesta trebuia finalizat de multă vreme, ca să știm unde suntem”.

Mâine, CCR este așteptată să ia o decizie pe reforma pensiilor magistraților, după 5 amânări succesive. Judecătorii constituționali vor decide dacă sesizează CJUE pe temă cu o întrebare preliminară, așa cum a cerut Curtea Supremă, sau dacă votează asupra constituționalității proiectului propus de Guvernul Ilie Bolojan.

(sursa: Mediafax)

 

×