x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei declară război țânțarilor. Când începe marea igienizare

Primăria Capitalei declară război țânțarilor. Când începe marea igienizare

de Redacția Jurnalul    |    02 Mai 2023   •   18:45
Primăria Capitalei declară război țânțarilor. Când începe marea igienizare
Sursa foto: facebook

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că de joi vor începe tratamentele de combatere a țânțarilor, în toate parcurile din oraș.

Nicușor Dan a spus că tratamentele vor fi făcute de Compania Municipală Eco Igienizare. În total, vor fi făcute 14 tratamente, conform Programului Unitar de Acțiune aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

Acțiunile de dezinsecție se vor desfășura pe întreg teritoriul Bucureștiului, în funcție de condițiile meteorologice, zilnic, în intervalul orar 22:00 – 5:00.

„Tratamentele se vor aplica în parcuri, locuri de agrement, terenuri de sport ori aferente imobilelor cu spații destinate locuințelor colective – asociații de proprietari/locatari, cămine studențești, cămine de elevi, locuințe sociale, parcări de reședință, piețe și târguri agroalimentare, depouri, parcări publice, cimitire, spații verzi de pe aliniamentele stradale ori de lângă blocuri, alte spații din interiorul spațiilor deschise din domeniul public și privat al Municipiului București. De săptămâna trecută se derulează și tratamente împotriva larvelor de țânțari, în intervalul orar 7:00-15:00”, a anunțat Nicușor Dan, pe Facebook.

Produsul biocid folosit este avizat de Ministerul Sănătății și nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau animalelor, a precizat Nicușor Dan.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan tantari tratamente parcuri