x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă modificare la examenul pentru permis auto. Va apărea o nouă probă

O nouă modificare la examenul pentru permis auto. Va apărea o nouă probă

02 Noi 2017   •   09:53
O nouă modificare la examenul pentru permis auto. Va apărea o nouă probă
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Examenul pentru permisul auto ar putea deveni şi mai greu de trecut. Cei care vor să obţină carnetul de conducere ar putea fi obligaţi să treacă şi de un curs de prim-ajutor în trafic. 

Câteva secunde pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte - este argumentul iniţiatorilor unui proiect de lege de modificare a Codului Rutier, prin care viitorii şoferi ar putea fi obligaţi să treacă şi de un curs de prim-ajutor în trafic, pe lângă probele teoretică şi practică, potrivit adevarul.ro.

Reprezentanţii şcolilor de şoferi recunosc importanţa pregătirii tinerilor pentru acordarea primului ajutor, dar spun că cei care dau examenul de şoferie învaţă deja aceste noţiuni, care sunt cerute şi la examenul teoretic. 
 

×
Subiecte în articol: examen auto