Prefectul judeţului Olt, Ştefan Nicolae, a solicitat luni verificarea
tuturor stocurilor de lapte pentru preşcolari şi elevi, după ce au fost
găsite în două şcoli din Slatina câteva sute de cutii cu lapte având
termenul de valabilitate expirat, transmite Rompres.
Prefectul a explicat că laptele expirat a fost distribuit în baxuri în
care se aflau şi cutii de lapte cu termen de valabilitate ce va expira
peste trei luni, deci bun pentru consum. "E ciudat cum în baxurile
conţinând cutiile cu lapte jumătate din produse aveau termenul expirat
şi jumătate erau corespunzătoare, mai ales că sunt loturi diferite. Nu
cred că e vorba de greşeli de etichetare, aşa cum susţin producătorii'
- a afirmat prefectul.
Citește pe Antena3.ro