x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Poliţistul care a agresat un jurnalist Antena 3 a fost DEMIS. Maşina Antena 3 a fost vandalizată

Poliţistul care a agresat un jurnalist Antena 3 a fost DEMIS. Maşina Antena 3 a fost vandalizată

10 Noi 2013   •   16:37
Poliţistul care a agresat un jurnalist Antena 3 a fost DEMIS. Maşina Antena 3 a fost vandalizată

UPDATE 16.30 - Maşina Antena 3 a fost vandalizată în faţa sediului Poliţiei Locale Sector 2.

Poliţistul care a agresat un jurnalist Antena 3 a fost DEMIS, conform unui comunicat oficial al Poliţiei Locale Sector 2.
 
Conform aceluiaşi comunicat, a fost demis şi poliţistul care a fost filmat în timp ce cerea şpagă pentru a anula o amendă de parcare, caz de la care a plecat şi cazul agresării jurnalistului Antena 3.

Directorul general al Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, a explicat, pentru Antena 3, că s-a desfăcut contractul de muncă al agenului implicat în acest caz, pentru că nu a respectat procedurile.
 
"O echipă de redactori ai Antena 3 s-a prezentat la sediul Poliţiei Locale Sector 2 pentru a cere nişte informaţii. Agentul de la punctul de control nu a dat dovadă de profesionalism şi a bruscat echipajul. Există o procedură, el nu a respectat-o şi am dispus desfacerea contractului de muncă, pe loc. Dumnealui cred că nu şi-a însuşit bine procedura noastră. Şi-a depăşit atribuţiile şi a procedat exact cum nu trebuia. Din acest motiv l-am şi demis."

Totuşi, ziua nu a fost lipsită de bâlbe ale autorităţilor care nu au clarificat, iniţial, despre câţi agenţi este vorba în toată ecuaţia.

Din comunicatul oficial se înţelege că este vorba despre doi agenţi care au fost demişi, unul pentru agresiune şi unul pentru trafic de influenţă, deşi oficialul a explicat, pentru Antena 3, că este vorba de una şi aceeaşi persoană. (Conform înregistrării VIDEO)

În cele din urmă, tot reporterul Antena 3 a clarificat despre câţi agenţi este vorba şi cine a fost amendat.

"Poliţistul care m-a agresat pe mine este cel care a intermediat luarea sumei de bani de la jurnalista de la televiziunea publică. Acesta a sunat un alt poliţist de la Poliţia Locală, acesta nu a fost identificat, dar este bănuit în acest moment şi PREVENTIV a fost demis. Cert este că persoana care m-a agresat pe mine şi care intermedia afacerea a fost demisă", a explicat Daniel Călin.
 

×
Subiecte în articol: antena3 politist agresor jurnalist vandalizare