x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicatele din Învăţământ nu semnează

Sindicatele din Învăţământ nu semnează

de Alina Gavrila    |    10 Mar 2008   •   00:00

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Spiru Haret şi Alma Mater nu vor semna Pactul pentru educaţie, apreciind că acesta enunţă doar principii generale, iar sindicaliştii şi reprezentanţii studenţilor nu au fost consultaţi în elaborarea lui.

Pact pentru Educaţie

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Spiru Haret şi Alma Mater nu vor semna Pactul pentru educaţie, apreciind că acesta enunţă doar principii generale, iar sindicaliştii şi reprezentanţii studenţilor nu au fost consultaţi în elaborarea lui. Cele trei sindicate din învăţământ salută iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu cu privire la Pactul naţional pentru educaţie, însă anunţă că nu vor semna acest act pentru că este un document “pur declarativ”, fără a impune vreo obligaţie autorităţilor statului. Federaţiile sindicale consideră că acest pact enunţă doar principii generale, susţinute de sindicalişti de ani de zile, fără a lua în considerare unele revendicări majore ale personalului din învăţământ, ca de exemplu alocarea unui buget minim de 6% pentru educaţie, “în care să nu mai fie incluse veniturile proprii”, finanţarea direct pe unitate de învăţământ, o lege a salarizării întregului personal din sistem, menţinerea titularizării în acest domeniu.

 

“Credem că semnătura noastră pe acest Pact ar căpăta o conotaţie politică pe care nu ne-o dorim şi, totodată, ar însemna asumarea unui document de natură să ne îngrădească posibilităţile de a acţiona pe viitor în interesul membrilor noştri. Ne exprimăm însă disponibilitatea de a participa la elaborarea unei strategii naţionale, care să asigure, în perioada 2008–2013, coerenţa unei reforme educaţionale în România”, se arată într-un comunicat comun al celor trei federaţii.     

×
Subiecte în articol: observator